Un loc prin care curge viata

Asa se numea prima Tabara in care am m-am implicat. Aveam undeva la 19 ani si primul an de facultate. Eram disperat sa fiu activ si ma plictiseam enorm daca nu aveam ceva ce sa fac.

Pregatirile taberei au inceput undeva in ianuarie si ne-am deplasat la cabana unde se va desfasura tabara pentru a putea cunoaste locatia. Era totul gri si parasit parca deoarece nu era seson de tabere, ca orice zona de munte in timpul iernii.

Pregatirea taberei era foarte serioasa si mai mult ne pregatea personal pe noi decat sa vorbim despre ce va urma. Cateva jocuri de interactiune, discutii despre subiecte si ce ne asteptam de la tabara. Am iesit si pe afara sa cunoastem tabara dar sincer nu mi se parea ca se va lega cu titulu taberei "Un loc prin care curge viata".

Intr-una din zile in timp ce aveam noi seminariile obisnuite si diferite discutii am observat ca incepe sa ninga. Locul a inceput sa ia viata chiar daca eram 14 persoane dar modul cum a inceput sa ninga, era greu sa nu fi surprins. Fulgii de de zapada erau foarte mari asa incat in 30 de minute pe jos era un strat de 15-20 de cm de zapada.

Am terminat sesiunea si am iesit afara sa ne jucam in zapada. Deja zapada era mare, undeva la genunchi si continua sa ninga. Din momentul in care am inceput sa ne jucam prin zapada, sa ne dam un plase, saci sau direct pe geci totul s-a schimbat. Nu mai ziceai ca sunt 14 persoane ci cred ca undeva 40-50.

A doua zi dimineata am iesit sa facem miscare iar unul din colegi a zis de ce nu jucam un fotbal pe zapada. Atat a trebuit si am plecat fete si baieti sa jucam. Cel mai greu era sa te tii pe picioare deoarece pe terenul de fotbal zapada ajungea si pana la brau. Incercai sa dai in minge si erai absorbit de zapada. A fost o senzatie foarte frumoasa si ne-am distrat enorm deoarece puteam juca usor si fete si baieti fara ca nimeni sa se supere.

Am revenit in cabana, am avut primele sesiuni iar liderul taberei a spus ca la vara cand va fi tabara se asteapta sa fie cel putin de 10 ori mai multa viata. A spus ca se asteapta de la noi sa incurajam acest lucru si cineva va trece pe acolo trebuie sa simta titlul taberei "Un loc prin care curge viata".

A sosit si vara si am plecat cu o zi inainte. Era foarte frumos locul; verdeata in toate partile, soare, raul care te atragea sa intri in el(nu era adanc deloc dar era foarte rece fiind zona de munte), diferite locuri de joaca, umbra si loc pentru drumetii.

Cand am ajuns noi era o alta tabara care urma sa se termine. Toti de acolo parea plictisiti si abia asteptau sa plece. Am discutat cu ei si ziceau ca primele zile au fost bune apoi au inceput sa se plictiseasca din cauza caldurii, oboselii si deoarece faceau aproape aceleasi lucruri. Aceste cuvinte m-au ingandurat deoarece noi doream energie si bucurie.

In prima zi a trebuit sa facem un cantec al taberei, sa-l invatam si sa pregatim totul logistic inainte ca copiii si adolescentii sa ajunga. Apoi am incercat cateva jocuri de echipa si sa am avut timpul nostru liber in care am jucat baschet, volei, fotbal si la sfarsit cam toti am ajuns in rau acela micut care trecea prin fata cabanei. Eu inca eram cu gandul cum o sa fie tabara.
In ziua in care copiii urmau sa vina liderul de tabara ne-a spus ca se bazeaza pe noi ca totul sa iasa asa cum trebuie. Ne-a mai dat cateva sugestii la fiecare si asteptam...

Perioada de asteptare mi s-a parut atat de lunga si plictisitoare deoarece aveam emotii mari. Era prima data cand participam la un asa proiect.

A sosit momentul cand au venit participantii varstele erau de la 10 ani pana la aproape 19, unii erau mai mari decat mare parte din voluntarii de acolo.
Copiii au inceput sa alerge sa imbratiseze pe voluntarii si sa cunoasca pe cei noi. Eu in prima faza am stat mai in spate deoarece nu stiam cum sa reactionez. Am reusit sa intru in discutii cu cei care erau mai mari 15-16-17 ani.
Toti ne-am indreptat spre cabana unde urma sa fie distribuiti pe camere. Le-am dat posibilitatea sa se joace cu tot felul de jucarii, jocuri, mingi, corzi de sarit etc. Asta au facut pana au fost repartizati si apoi au avut timp liber in care au interactionat cu voluntarii romani dar si cu un grup din alta tara.

De la linistea care a fost inainte de a sosi grupul de tineri, s-a ajuns la o agitatie in care daca priveai din afara ziceai ca e plin de furnici. Erau in jur de 100 de copiii si adolescenti. Plus grupul de volutari romani si cei straini.
Seara dupa cina a urma prima interactiune cu toti in care am cantat, impartit pe echipe si am creat fiecare au steag a lor. Plus am facut plicuri in care puteam primi scrisori in caz ca cineva a apeciat ceva la noi.
A fost o adevarata nebunie in sensul bun al cuvantului, in care incepea sa sune cu ceea ce spunea titlu. Dar asta a fost inceputul.
Zilele care au urmat au fost superbe. Jocuri, activitati, discutii serioase, devotionale, lacrimi de bucurie, provocari de echipa dar si personale. Toate acestea ca fiecare copil, adolescent  sau participant sa aiba 5 zile care sa ne le uite curand.
Imi aduc aminte ca in ziua a doua una din echipe avea un baiat cu dizabilitati motorii. El s-a simtit inferior si a renuntat sa mai participe la activitati deoarece spunea ca tine echipa in spate. Se multumea sa interactioneze cu cine era in preajma lui. Am intrat in vorba cu el si l-am chemat la echipa noastra. A fost incantat si spre surprinderea mea membrii echipei l-au acceptat fara multe comentarii. Liderul taberei a vazut acest lucru si a zis ca ar trebui sa fie in echipa unde a fost repartizat dar mi-a zis "Daca crezi ca faci fata cu toti eu ti-l las. Dar daca ai oricare problema spune-mi si te ajutam"
A fost o provocare in plus deoarece eram acum 17 in grup dar totul a mers bine. A fost primul moment in care am observat ce inseamna sa muncesti cu cineva 1:1 in unele momente si cat de important e impactul in viata unora.
In a treia zi intr-una din cabanele alaturate a venit o familie. Manca cu noi in acelasi timp si avea 3 copiii. Au vazut "nebunia" care se intampla acolo si au zis ca vin aici de 5-6 ani dar e prima data cand e asa de multa galagie si parca sunt o scoala intreaga de copiii si nu doar 100 si ceva. A zis ca parca totul a prins viata. Apoi a intrebat cat costa ca cei 3 copiii a lor sa participe la activitati cu ceilalti. Liderul taberei i-au lasat sa participe pe gratis si i-au implicat in trei echipe diferite.
A venit si ultima seara in care mi s-a spus ca deobicei e foarte emotionanta. Liderul taberei a venit si a vorbit in fata tuturora. Le-a multumit copiilor, voluntarilor, educatorilor, bucatorilor si tuturora care erau acolo.
Le-a amintit copiilor care era titlul tabere "Un loc prin care curge viata!" A spus ca ei au facut acest lucru. Fiecare moment din zi ceva bun se intampla, fiecare strigat de bucurie sau poate de frustare aducea un plus deoarece inseamna ca cineva a fost provocat.
Imi aduc aminte ca acel baiat in scaun cu rotile statea in fata si mi-a spus ca "nu a interactionat niciodata atat de mult intr-o tabara, nu a incercat niciodata sa se dea pe tiroleana, nu a avut niciodata o responsabilitate si nu s-a simtit atat e usor acceptat de ceilalti".

Urmatoarea zi a fost chiar foarte emotionanta. De dimineata se simtea dezamagiri, unii copiii incepeau sa planga, altii scriau scrisori in care spuneau cum s-au simtit iar ultimele activiatati au fost de trecere catre plecarea lor acasa.

Cel mai emotionat moment pentru mine a fost cand am avut un ultim timp de familie. Asa se numea momentul in care stateam in echipe si aveam subiecte de discutat sau vedeam cum se simte fiecare. Am avut un ghid care ne ajutam sa tinem aceste momente dar mi se parea ca nu va merge. L-am urmat pana la punct dar pregatisem si altceva in caz ca nu mergea. Le scrisesm si cate un biletel personalizat in carre ii incurajam sa descopere lumea si sa invete deoarece sunt niste copiii frumosi. Apoi am pus in fata lor vreo 30 de lucruri( de la jucarii, bomboane, fructe orice am gasit si doua bratari care le facusem eu de mana). Le-am spus sa aleaga fiecare ce le place si apoi sa le ofere cui cred ca i se potriveste cel mai mult. Plus va trebui sa spuna 5 lucruri care i-au impresionat la ceilalti.
A durat cu vreo 50 de minute mai mult decat era planificat dar a fost frumos si fiecare s-au multumit cu tot ce au primit. Altii chiar si-au dat lucruri din cadourile lor la altii daca nu aveau.

Momentul in care autocarele au venit, a fost momentul in care lacrimile au curs. Cred ca 3 sau 4 am rusit sa nu plangem. Eu unul nu am plans deoarece eram prea obosit fizic. Nu dormisem in saptamana aceea deloc. Emotia a fost prea mare.
Unul din administratorii taberei zicea ca de fiecare data ii place sa vada acest moment deoarece il motiveaza sa continue aceasta tabara. Pentru asta a creat tabara.

Tabara s-a terminat. Stiu ca imediat am vrut sa am un timp al meu singur. Am plecat si m-am intins pe un bustean in timp ce colegii mei s-au jucat sau udat in acel rau din nou. Liderul taberei a venit dupa un timp la mine si mi-a multumit pentru saptamana aceea apoi a zis "Asta inseamna un loc prin care curge viata! Tot ce ai facut, de la impins caruciorul, jocul de final cu cadourile, provocarea celor micuti sa sa suie pe ziduri de aventura, discuti 1:1, ca ai tradus din romana in engleza sau invers.... totul a ajutat sa fie Un loc prin care curge viata!"
Au urma apoi multe alte tabere si proiecte de genul acesta, cu multe rezultate dar aceasta tabara a fost prima.

Acasa!

Acasa e locul unde prinzi aripi,
Acasa e locul unde simti fluturi in stomac ca si cum ai fi indragostit,
Acasa e locul in care niciodata nu te simti singur chiar daca casa e goala,
Acasa e locul in care te poti refugia, redescoperi,
Acasa e locul unde si frigul devine cald, iar intunericul devine lumina!
Acasa e locul unde persoana iubita sau draga e asteptata sa se intoarca de la servici.
Acasa e locul unde copiii transforma oboseala in energie.
Acasa e locul unde esti acceptat asa cum esti si nu exista comparatii negative.
Acasa e locul unde strigi si nu exista ecou deoarece cineva iti raspunde.  

Si totusi unde esti "acasa"? Unde e locul acesta frumos care e descris atat de pozitiv si cu atata bucurie?

Acest loc e acolo unde iti doresti sa fie, indiferent unde te afli sau unde te duci.  Locul acesta te ridica singur sau te ridici fiind cu cineva. El se transforma in "acasa", in momentul in care tu esti pe planul doi, iar cei care sunt acolo sunt pe primul plan.

Numim acasa o cladire care ne-am construit-o, cumparat-o sau ne-am dat munca de ani de zile(a noastra si a copiilor nostri). Cu toate acestea e posibil sa nu ne simtim acasa acolo,  deoarece ceva se intampla si ucide sentimentul de acasa!
E posibil sa iesi din aceasta cladire si sa ajungi in gradina sau in casa scarii, acolo sa te intalnesti cu vecinul care incepe sa vorbeasca "Ma bucur atat de mult sa te vad! Cum te simti? Nu te-am mai vazut de mult! Cand vii la un ceai?". Nu ai timp de reactie, te ia in brate si iti zambeste cu un zambet sincer. Faci cativa pasi si iti dai seama ca  acel om il vrei in "casa" ta. Poate chiar accepti sa mergi la acasa pentru 15-20 de minute sa schimbi o vorba, o barf orice sa-i faci pe plac deoarece te-a facut sa te simti bine. Dupa o clipa iti dai seama ca au trecut 5 ore si te-ai simtit ca "acasa".

Acasa e locul unde esti. Poate fi cladirea sau pur si simplu un loc in care simti ca traiesti. Acasa de multe ori poate fii la sute sau mii de km de unde te-ai nascut sau te-ai casatorit. Acasa poate fii momentul in care prietenii vin la tine neinvitati si incep glumele, aprecierile. De cele mai multe ori poate nici macar un ceai sau o cafea nu ai in casa, dar nu e problema ca ei vin pregatiti cu tot ce e nevoie. Aceasta este "acasa".

E posibil sa fii "acasa" si la tine in casa. Nu lasa lucrurile care te-au doborat sa scoata acest sentiment. Reinventeaza-te! Cheama-ti amicii, sau cei  care-i simti mai aproape, sa vina sa te vada, sa simta unde traiesti, si ei te vor face sa te simti acasa.

Nu lasa trecutul sa te tina intr-un loc doar ca ai trait cu cineva acolo. Fugi, cauta-ti casa si contruieste-ti mediul tau "acasa".

"Acasa" la mine nu e totul perfect, chiar sunt multe defecte si trebuie mult schimbat uneori. Dar e "acasa", deoarece e locul in care simt ca oamenii ma apreciaza, e locul unde astept sa ma intalnesc cu cei care imi sunt dragi sau mai putin dragi. E locul in care atunci cand calc/intru, mintea imi zboara la toate momentele frumoase din viata mea.  E locul care-mi da energie.
Acolo e ACASA!

Sa aveti numai ganduri frumose si calde!

Femaia? Cine este ea?

Daca ieri am discutat despre barbat astazi am zis sa scriu despre femei sau cel putin asa cum le vad eu si simt.

Femeia este o fira sensibila oricat de puternica ar arata. O fiinta care se consuma in interior cand e singura pentru orice detaliu si in exterior cand are cine sa o asculte. Este fiinta care nu prea are increderea in ea si e frica de esec de cele mai multe ori.

Femeia e cea care cauta atentie, siguranta si iubire. Aceste trei lucruri e greu sa le definesti ca individual deoarece in sufletul unei femei ele merg legate, nu le poti rupe una de alta. De aceea de multea ori barbatii avem impresia ca femeile sunt materialiste. DA SUNT! Dar depinde cum privim acest lucru. Intotdeauna o femeie are nevoie de mai multa grija decat are un barbat. De ce? Sa ajunga sa se simta bine in pielea ei.

Sa nu uitam ca femeia clasica nu insemna prea mult pentru aceasta lumea. Era o masina de facut copiii, care cresteau copiii, facea de mancare si era supusa barbatului fara avea drepturi. In vremurile trecute nici nu se puneau la numar si daca o femeie ramanea singura era aproape ca si moarta deoarece nimeni nu o ajuta. De aceea s-a ajuns si la prostitutie inca din vremurile biblice. Acum e mult mai dezvoltata dar nu mai e biblic deloc...e o indistrie.

In timp femeia s-a mai dezvoltat, a primit si drepturi, acum in timpul nostru spun ca sunt egale cu barbatii. Eu as zice ca pot face multe dar nu sunt atat de stabile ca si un barbat. Ele intotdeauna au nevoie de cineva care sa le motiveze.

Toate aceste lucruri femeia le-a luat si le-a valorificat pentru ea. Unele femei au invat sa manipuleze barbatul si l-a facut un rob al ei si atunci profita de el. Alte femei sunt inchise inca in miturile vechi si nu incearca sa iasa dintr-o relatie chiar daca ii face doar rau. Alte femei s-au ridicat, au studiat, au cultura si acum si-au atins potentialul dar in adancul lor tot mai cauta raspunsuri.

Femeia insala ca orice om doar ca e mai periculoasa ca intotdeauna incearca sa tina un barbat cu ceva, chiar daca stiu ca nu va fi al lor. Femeia ii place sa castige ca asa se simte ascultata, se simte valorificata si uneori barbatii fug de discutiile cu ea.

Femeia moderna e cea care incearca sa devina o vedeta, sa fie slaba si sa fie buna la pat. Sa apara prin ziare poate chiar in scandaluri. Aceste femei sunt cautate de o mare parte din barbati iar cele care nu sunt de multe ori nu apar nicaieri.

La despartiri Femeia trebuie sa aiba ultimul cuvant iar daca nu-l are e posibil sa caute un mod sa se razbune. Nu stiu daca isi are rostul sau nu dar e modul ei de a gandi. Cand a fost inseala o femeie de multe ori in mintea ei este ce ar fi sa ma culc cu prietenul lui cel mai bun sa vada cum este. Am auzit multe cazuri sau ganduri de felul acesta.

Femeia moderna nu-i mai place sa gateasca. Ar dori sa fie intretinuta dar sa nu mai faca muncile grele. Vor sa fie mai independente si sa aiba destule resurse care sa o faca implinita.

Numai ganduri frumoasa va doresc astazi!

este o prietenie neconditionata?

De cateva saptamani ma tot gandesc daca o prietenie este sau nu neconditionata. Mai mult daca un prieten e langa tine doar pentru ca gaseste in tine ceva ce nu a gasit sau pentru ca are nevoie de ajutor.

Stiu! Ajutorul e normal intre prieteni, e normal sa fie si intre oameni care nu sunt prieteni(colegi de munca, amici sau mai putin) dar parca nu la acelasi nivel.

Uneori ma lovesc de gandul ca am pierdut o prietenie din cauza ca nu am stiut sa gestionez situatia. Ma simt vinovat ca am ajutat prea mult si ca a facut ceva deoarece am fost prea insistent. Problema ca m-am obisnuit cu gandul ca nu mai discutam mult, chiar daca am putea linistiti, am lasat spatiu cat ii trebuie dar parca atunci cand te obisnuiesti mai apare un lucru care te face intr-un fel sa-i scrii, sa anunti ceva.

Asa s-a intamplat si acum. M-am hotarat sa nu mai sun, scriu si sa nu deranjez deloc pana nu se da un semn dar un plic a schimbat totul. As putea linistit sa ignor totul si sa las sa treaca deoarece nimeni nu stie de acest lucru dar nu e asa. A muncit, s-a chinuit si are dreptul atat ca-mi este prieten (eu inca il consider) cat oricare om sa stie despre aceste lucruri chiar daca nu mai are nici o legatura cu aceasta tara.

Am hotarat sa-i trimit informatii despre ce era dar sa nu fac alti pasi deoarece e decizia lui daca doreste sa faca ceva in privinta acestui lucru. Chiar daca mi-ar fi usor poate sa rezolv problema dar e nevoie de datele lui.

Aici se pune problema pana unde ajuti, pana unde intervii sau astepti pana ce ti se cere ajutorul in cazul acesta. Pana acum ajutam si ma ofeream, dar acum prefer sa astept chiar daca imi este foarte greu.

Este o prietenie neconditionata? Nu stiu dar asa ar trebui. Ar trebui oricat de mult te-ai indeparta macar la un moment dat sa lasi pe cei apropiati sa stie ceva despre tine. Sunt sigur ca am gresit si eu deoarece a cerut ajutorul, dandu-i diferite sugestii sa vad ca si le pune in practica si sa nu astepte sa se rezolve de la sine.

E usor sa faci prietenii se zice dar e mai greu sa o mentii pe lunga durata(undeva la 12 ani). Incet incet ma voi obisnui si sper ca atunci cand va avea nevoie sa vorbeasca cu cineva va stii unde sa vina.

De ce ne e dor?

         De multe ori m-am gandit la aceasta tema, chiar am povestit o data despre acest acest lucru dar nu-mi aduc aminte sa fi si scris. Daca am facut-o nu strica si a doua oara sa-mi pun aceleasi ganduri pe "hartie".
 
         M-am gandit de multe ori de ce mi-e dor de o persoana, de ce mi-e dor de diferite momente si de ce se intampla acest lucru. Am inceput sa studiez (e mult spus) aceasta situatie si am ajuns la o concluzie care o stiam deja ca in momentul respectiv iti lipseste, nu mai exista sau nu te regasesti.
     
         Dar nici cu acest raspuns nu m-am multumit asa ca am mers mai departe si am luat o persoana, un loc si un moment anume. A durat ceva pana sa-mi dau seama ca toate au acelasi lucru chiar daca sunt diferite. Adevarul este ca ne este dor de ceea ce am simtit atunci, de ceea ce ne facea sa ne simtim sau de modul cum mergeau lucrurile fara alte ganduri doar relaxare.
       
          Asa mi-am dat seama ca defapt nu imi este dor de o persoana anume chiar daca e urat spus, ci imi este dor de ce a insemnat acea persoana pentru mine. Mi-e dor de atitudinea acelei persoane, mi-e dor de comportamentul si modul lui de a fi. Uneori e adevarat mi-e dor sa vad acea persoana dar sincer mai mult decat fizic.

        Am fost acum cateva luni intr-un loc special pentru mine in orasul natal. Era un loc unde ma duceam cam o data pe luna cand eram mai mic si imi placea sa stau sa privesc peisajul. Acum cand m-am intors dupa atata timp locul era schimbat. Nu mai era intretinut si mi se parea pustiu. Dar totusi ma simteam bine deoarece imi aminteam de momentele in care eram acolo cu prietenii sau singur. In momentele acelea care nu mai conta cat este ceasul deoarece nu prea mai vream sa plec. Imi era dor de atmosfera care era creata si imi aducea aminte de copilarie/adolescenta.

        Tot la fel m-am gandit la un moment de care imi era dor. A fost greu sa ma gandesc doar la unul deoarece am avut foarte multe momente frumoase. Am luat momentul in sine si acum nu mai parea cine stie ce. Am stat impreuna cu niste prieteni si am facut tot felul de nebunii care ne-au trecut prin cap. Chiar as putea sa spun ca era copilaros si ne facea sa parem niste pusti chiar daca eram putin mai maricei. Cu toate acestea atmosfera creata in ziua respectiva ma faceam sa-mi doresc sa retraiesc acele momente. Nu-mi era dor de oamenii de acolo atat de mult cat imi era dor sa vad zambetele, sa aud rasetele, sa vad reactiile celorlalti la nebuniile noastre si sa vad cum altii se amuzau de noi. Iar noua, mie nici nu-mi pasa, chiar ma simteam implinit cu ceea ce se intampla.

       Asa am ajuns la concluzia ca trebuie sa-mi fiu mai atent la oameni, la situatii, la momente sau absolut la tot ce se intampla in jurul meu. S-ar putea mai tarziu sa-mi fie dor de ele si sa nu pot sa mai tin minte multe detalii.
Iar atunci incep sa regret de ce am pierdut timpul cu lucruri care nu au meritat atat de mult!

cum intretinem relatiile?

             Asta este una din problemele ce m-am lovit eu dupa ce am decis sa las totul si sa incep ceva nou in viata mea si in cariera mea. Imi doream sa las in spate lucruri care defapt imi intretineau prieteniile mele. Daca le lasam de tot in spate cu timpul era normal sa se piarda iar grupurile sau persoanele sa se obisnuiasca sa nu mai fii acolo. Daca nu le lasi in spate nu te poti detasa de lucruri si vrand- nevrand apartii acelui loc si iti faci tie rau ca nu mai ai un cuvant de spus.
            Ieri am participat la o intalnire de voluntari in care cu ceva timp in urma faceam parte si eu. Eu personal nu mai simt parte de acolo dar se vede ca ceilalti inca ma vad acolo si au cerut sa fiu prezent la aceasta intalnire. A fost cu adevarat extraordinar sa vezi energia unor persoane care fac acest lucru din pasiune, sa vezi tineri care nu conteaza etichetele, portretele sau sabloanele si sa faca in asa fel ca toti sa se simta parte de acolo si sa dea randament 100%. E adevarat ca au lipsit cativa voluntari care pana in vara sau toamna erau implicati dar in acelasi timp sunt un grup extraordinar de tineri si doi coordonatori de calitate care pe langa munca ce o depun sunt deschisi sa creasca si sa planteze seminte in inima unor tineri care au nevoie de foarte mult exemple.
            Sa revin acum la intrebarea pusa ca si titlu "cum intretinem relatiile?". Cum de relatiile s-au pastrat cand eu am parasit acel loc si nu am mai avut contact aproape deloc cu acele persoane, adolescenti. Unul din lucrurile care le-am observat ca relatiile care sunt bazate pe calitate si nu doar pe distractie , nu se pierd foarte mult chiar daca partenerii nu se vad o perioada mai lunga. Ele pornesc din acelasi punct care s-a si lasat deoarece acolo a fost o investie in doua sensuri si atunci simti nevoia sa oferi incontinuare.
             Am observat ca prieteniile se mai intretin prin mici detalii care pe moment crezi ca nu au o valoare foarte mare: o gluma, o vorba buna, o floare, un "ce mai faci?", o invitatie in oras, un ajutor neconditionat si chiar si o imbratisare uneori. Prieteniile se intretin atunci cand invatam sa primim si sa oferim in acelasi timp. Sa fim dispusi sa ascultam si sa cunoastem pe cel de langa noi. Sa fim deschisi sa ne lasam sa fim "cititi" si modelati la un moment dat. Prieteniile se mai intretin printr-o "critica contructiva" si feedback cat de mult posibil. Atunci cand ii spui persoanei ce iti place, ce nu iti place, ca o accepti asa cum este si ii areti aceste lucruri.
            Prieteniile se intretin prin metode absolut suprinzatoare. Pot spune ca una din metodele care imi plac sa construiesc o prietenie este sa intru in lumea prietenului adica sa inteleg ce se afla acolo dar asta fara ai incalca intimitatea. Uitati-va la copiii cum atunci cand vrea sa isi faca un prieten e dispus sa mearga si in locuri mai putin placute altfel doar sa-l cunoasca. Sa manance ce normal lui nu-i place dar sa se bucure alaturi de el. Sa nu doarma pana la 12 ci sa se trezeasca la 7 pentru ca prietenul are ceva de lucru si ar avea nevoie de ajutor.
           Uitati-va la adolescenti si tinerii adulti :). E posibil sa plece cate 100 km doar sa ajute la un zugravit, sa bea un ceai sau un suc cu o persoana, sa stea in frig uneori la ocazie pentru a ajunge sa-si vada un prieten. Sa citeasca un lucru doar pentru ca ceilalalt il prefera si sa poate discuta apoi. Sa mearga pe jos cativa km doar pentru ca celalalt nu are bani sa mearga cu autobuzul. Sa mergi intr-o directie un drum bun dar sa stii ca casa lui este in directia opusa.
           Uitati-va la persoanele mai mature, care uneori prefera sa gateasca, manance, sa se uite la TV sau alte lucruri doar sa fie unul pentru celalalt ajutor.

           Avem nevoie de relatii sanatoase si aceste lucruri e doar o mica parte din ce eu am experimentat. Sunt sigur ca sunt mult mai multe dar acum mintea mea cere o pauza.