Un loc prin care curge viata

Asa se numea prima Tabara in care am m-am implicat. Aveam undeva la 19 ani si primul an de facultate. Eram disperat sa fiu activ si ma plictiseam enorm daca nu aveam ceva ce sa fac.

Pregatirile taberei au inceput undeva in ianuarie si ne-am deplasat la cabana unde se va desfasura tabara pentru a putea cunoaste locatia. Era totul gri si parasit parca deoarece nu era seson de tabere, ca orice zona de munte in timpul iernii.

Pregatirea taberei era foarte serioasa si mai mult ne pregatea personal pe noi decat sa vorbim despre ce va urma. Cateva jocuri de interactiune, discutii despre subiecte si ce ne asteptam de la tabara. Am iesit si pe afara sa cunoastem tabara dar sincer nu mi se parea ca se va lega cu titulu taberei "Un loc prin care curge viata".

Intr-una din zile in timp ce aveam noi seminariile obisnuite si diferite discutii am observat ca incepe sa ninga. Locul a inceput sa ia viata chiar daca eram 14 persoane dar modul cum a inceput sa ninga, era greu sa nu fi surprins. Fulgii de de zapada erau foarte mari asa incat in 30 de minute pe jos era un strat de 15-20 de cm de zapada.

Am terminat sesiunea si am iesit afara sa ne jucam in zapada. Deja zapada era mare, undeva la genunchi si continua sa ninga. Din momentul in care am inceput sa ne jucam prin zapada, sa ne dam un plase, saci sau direct pe geci totul s-a schimbat. Nu mai ziceai ca sunt 14 persoane ci cred ca undeva 40-50.

A doua zi dimineata am iesit sa facem miscare iar unul din colegi a zis de ce nu jucam un fotbal pe zapada. Atat a trebuit si am plecat fete si baieti sa jucam. Cel mai greu era sa te tii pe picioare deoarece pe terenul de fotbal zapada ajungea si pana la brau. Incercai sa dai in minge si erai absorbit de zapada. A fost o senzatie foarte frumoasa si ne-am distrat enorm deoarece puteam juca usor si fete si baieti fara ca nimeni sa se supere.

Am revenit in cabana, am avut primele sesiuni iar liderul taberei a spus ca la vara cand va fi tabara se asteapta sa fie cel putin de 10 ori mai multa viata. A spus ca se asteapta de la noi sa incurajam acest lucru si cineva va trece pe acolo trebuie sa simta titlul taberei "Un loc prin care curge viata".

A sosit si vara si am plecat cu o zi inainte. Era foarte frumos locul; verdeata in toate partile, soare, raul care te atragea sa intri in el(nu era adanc deloc dar era foarte rece fiind zona de munte), diferite locuri de joaca, umbra si loc pentru drumetii.

Cand am ajuns noi era o alta tabara care urma sa se termine. Toti de acolo parea plictisiti si abia asteptau sa plece. Am discutat cu ei si ziceau ca primele zile au fost bune apoi au inceput sa se plictiseasca din cauza caldurii, oboselii si deoarece faceau aproape aceleasi lucruri. Aceste cuvinte m-au ingandurat deoarece noi doream energie si bucurie.

In prima zi a trebuit sa facem un cantec al taberei, sa-l invatam si sa pregatim totul logistic inainte ca copiii si adolescentii sa ajunga. Apoi am incercat cateva jocuri de echipa si sa am avut timpul nostru liber in care am jucat baschet, volei, fotbal si la sfarsit cam toti am ajuns in rau acela micut care trecea prin fata cabanei. Eu inca eram cu gandul cum o sa fie tabara.
In ziua in care copiii urmau sa vina liderul de tabara ne-a spus ca se bazeaza pe noi ca totul sa iasa asa cum trebuie. Ne-a mai dat cateva sugestii la fiecare si asteptam...

Perioada de asteptare mi s-a parut atat de lunga si plictisitoare deoarece aveam emotii mari. Era prima data cand participam la un asa proiect.

A sosit momentul cand au venit participantii varstele erau de la 10 ani pana la aproape 19, unii erau mai mari decat mare parte din voluntarii de acolo.
Copiii au inceput sa alerge sa imbratiseze pe voluntarii si sa cunoasca pe cei noi. Eu in prima faza am stat mai in spate deoarece nu stiam cum sa reactionez. Am reusit sa intru in discutii cu cei care erau mai mari 15-16-17 ani.
Toti ne-am indreptat spre cabana unde urma sa fie distribuiti pe camere. Le-am dat posibilitatea sa se joace cu tot felul de jucarii, jocuri, mingi, corzi de sarit etc. Asta au facut pana au fost repartizati si apoi au avut timp liber in care au interactionat cu voluntarii romani dar si cu un grup din alta tara.

De la linistea care a fost inainte de a sosi grupul de tineri, s-a ajuns la o agitatie in care daca priveai din afara ziceai ca e plin de furnici. Erau in jur de 100 de copiii si adolescenti. Plus grupul de volutari romani si cei straini.
Seara dupa cina a urma prima interactiune cu toti in care am cantat, impartit pe echipe si am creat fiecare au steag a lor. Plus am facut plicuri in care puteam primi scrisori in caz ca cineva a apeciat ceva la noi.
A fost o adevarata nebunie in sensul bun al cuvantului, in care incepea sa sune cu ceea ce spunea titlu. Dar asta a fost inceputul.
Zilele care au urmat au fost superbe. Jocuri, activitati, discutii serioase, devotionale, lacrimi de bucurie, provocari de echipa dar si personale. Toate acestea ca fiecare copil, adolescent  sau participant sa aiba 5 zile care sa ne le uite curand.
Imi aduc aminte ca in ziua a doua una din echipe avea un baiat cu dizabilitati motorii. El s-a simtit inferior si a renuntat sa mai participe la activitati deoarece spunea ca tine echipa in spate. Se multumea sa interactioneze cu cine era in preajma lui. Am intrat in vorba cu el si l-am chemat la echipa noastra. A fost incantat si spre surprinderea mea membrii echipei l-au acceptat fara multe comentarii. Liderul taberei a vazut acest lucru si a zis ca ar trebui sa fie in echipa unde a fost repartizat dar mi-a zis "Daca crezi ca faci fata cu toti eu ti-l las. Dar daca ai oricare problema spune-mi si te ajutam"
A fost o provocare in plus deoarece eram acum 17 in grup dar totul a mers bine. A fost primul moment in care am observat ce inseamna sa muncesti cu cineva 1:1 in unele momente si cat de important e impactul in viata unora.
In a treia zi intr-una din cabanele alaturate a venit o familie. Manca cu noi in acelasi timp si avea 3 copiii. Au vazut "nebunia" care se intampla acolo si au zis ca vin aici de 5-6 ani dar e prima data cand e asa de multa galagie si parca sunt o scoala intreaga de copiii si nu doar 100 si ceva. A zis ca parca totul a prins viata. Apoi a intrebat cat costa ca cei 3 copiii a lor sa participe la activitati cu ceilalti. Liderul taberei i-au lasat sa participe pe gratis si i-au implicat in trei echipe diferite.
A venit si ultima seara in care mi s-a spus ca deobicei e foarte emotionanta. Liderul taberei a venit si a vorbit in fata tuturora. Le-a multumit copiilor, voluntarilor, educatorilor, bucatorilor si tuturora care erau acolo.
Le-a amintit copiilor care era titlul tabere "Un loc prin care curge viata!" A spus ca ei au facut acest lucru. Fiecare moment din zi ceva bun se intampla, fiecare strigat de bucurie sau poate de frustare aducea un plus deoarece inseamna ca cineva a fost provocat.
Imi aduc aminte ca acel baiat in scaun cu rotile statea in fata si mi-a spus ca "nu a interactionat niciodata atat de mult intr-o tabara, nu a incercat niciodata sa se dea pe tiroleana, nu a avut niciodata o responsabilitate si nu s-a simtit atat e usor acceptat de ceilalti".

Urmatoarea zi a fost chiar foarte emotionanta. De dimineata se simtea dezamagiri, unii copiii incepeau sa planga, altii scriau scrisori in care spuneau cum s-au simtit iar ultimele activiatati au fost de trecere catre plecarea lor acasa.

Cel mai emotionat moment pentru mine a fost cand am avut un ultim timp de familie. Asa se numea momentul in care stateam in echipe si aveam subiecte de discutat sau vedeam cum se simte fiecare. Am avut un ghid care ne ajutam sa tinem aceste momente dar mi se parea ca nu va merge. L-am urmat pana la punct dar pregatisem si altceva in caz ca nu mergea. Le scrisesm si cate un biletel personalizat in carre ii incurajam sa descopere lumea si sa invete deoarece sunt niste copiii frumosi. Apoi am pus in fata lor vreo 30 de lucruri( de la jucarii, bomboane, fructe orice am gasit si doua bratari care le facusem eu de mana). Le-am spus sa aleaga fiecare ce le place si apoi sa le ofere cui cred ca i se potriveste cel mai mult. Plus va trebui sa spuna 5 lucruri care i-au impresionat la ceilalti.
A durat cu vreo 50 de minute mai mult decat era planificat dar a fost frumos si fiecare s-au multumit cu tot ce au primit. Altii chiar si-au dat lucruri din cadourile lor la altii daca nu aveau.

Momentul in care autocarele au venit, a fost momentul in care lacrimile au curs. Cred ca 3 sau 4 am rusit sa nu plangem. Eu unul nu am plans deoarece eram prea obosit fizic. Nu dormisem in saptamana aceea deloc. Emotia a fost prea mare.
Unul din administratorii taberei zicea ca de fiecare data ii place sa vada acest moment deoarece il motiveaza sa continue aceasta tabara. Pentru asta a creat tabara.

Tabara s-a terminat. Stiu ca imediat am vrut sa am un timp al meu singur. Am plecat si m-am intins pe un bustean in timp ce colegii mei s-au jucat sau udat in acel rau din nou. Liderul taberei a venit dupa un timp la mine si mi-a multumit pentru saptamana aceea apoi a zis "Asta inseamna un loc prin care curge viata! Tot ce ai facut, de la impins caruciorul, jocul de final cu cadourile, provocarea celor micuti sa sa suie pe ziduri de aventura, discuti 1:1, ca ai tradus din romana in engleza sau invers.... totul a ajutat sa fie Un loc prin care curge viata!"
Au urma apoi multe alte tabere si proiecte de genul acesta, cu multe rezultate dar aceasta tabara a fost prima.

Acasa!

Acasa e locul unde prinzi aripi,
Acasa e locul unde simti fluturi in stomac ca si cum ai fi indragostit,
Acasa e locul in care niciodata nu te simti singur chiar daca casa e goala,
Acasa e locul in care te poti refugia, redescoperi,
Acasa e locul unde si frigul devine cald, iar intunericul devine lumina!
Acasa e locul unde persoana iubita sau draga e asteptata sa se intoarca de la servici.
Acasa e locul unde copiii transforma oboseala in energie.
Acasa e locul unde esti acceptat asa cum esti si nu exista comparatii negative.
Acasa e locul unde strigi si nu exista ecou deoarece cineva iti raspunde.  

Si totusi unde esti "acasa"? Unde e locul acesta frumos care e descris atat de pozitiv si cu atata bucurie?

Acest loc e acolo unde iti doresti sa fie, indiferent unde te afli sau unde te duci.  Locul acesta te ridica singur sau te ridici fiind cu cineva. El se transforma in "acasa", in momentul in care tu esti pe planul doi, iar cei care sunt acolo sunt pe primul plan.

Numim acasa o cladire care ne-am construit-o, cumparat-o sau ne-am dat munca de ani de zile(a noastra si a copiilor nostri). Cu toate acestea e posibil sa nu ne simtim acasa acolo,  deoarece ceva se intampla si ucide sentimentul de acasa!
E posibil sa iesi din aceasta cladire si sa ajungi in gradina sau in casa scarii, acolo sa te intalnesti cu vecinul care incepe sa vorbeasca "Ma bucur atat de mult sa te vad! Cum te simti? Nu te-am mai vazut de mult! Cand vii la un ceai?". Nu ai timp de reactie, te ia in brate si iti zambeste cu un zambet sincer. Faci cativa pasi si iti dai seama ca  acel om il vrei in "casa" ta. Poate chiar accepti sa mergi la acasa pentru 15-20 de minute sa schimbi o vorba, o barf orice sa-i faci pe plac deoarece te-a facut sa te simti bine. Dupa o clipa iti dai seama ca au trecut 5 ore si te-ai simtit ca "acasa".

Acasa e locul unde esti. Poate fi cladirea sau pur si simplu un loc in care simti ca traiesti. Acasa de multe ori poate fii la sute sau mii de km de unde te-ai nascut sau te-ai casatorit. Acasa poate fii momentul in care prietenii vin la tine neinvitati si incep glumele, aprecierile. De cele mai multe ori poate nici macar un ceai sau o cafea nu ai in casa, dar nu e problema ca ei vin pregatiti cu tot ce e nevoie. Aceasta este "acasa".

E posibil sa fii "acasa" si la tine in casa. Nu lasa lucrurile care te-au doborat sa scoata acest sentiment. Reinventeaza-te! Cheama-ti amicii, sau cei  care-i simti mai aproape, sa vina sa te vada, sa simta unde traiesti, si ei te vor face sa te simti acasa.

Nu lasa trecutul sa te tina intr-un loc doar ca ai trait cu cineva acolo. Fugi, cauta-ti casa si contruieste-ti mediul tau "acasa".

"Acasa" la mine nu e totul perfect, chiar sunt multe defecte si trebuie mult schimbat uneori. Dar e "acasa", deoarece e locul in care simt ca oamenii ma apreciaza, e locul unde astept sa ma intalnesc cu cei care imi sunt dragi sau mai putin dragi. E locul in care atunci cand calc/intru, mintea imi zboara la toate momentele frumoase din viata mea.  E locul care-mi da energie.
Acolo e ACASA!

Sa aveti numai ganduri frumose si calde!