Locul care creea prietenii

In ultimile luni am reusit sa ma intalnesc cu prieteni, care sunt oameni de valoare acolo unde traiesc, muncesc si creaza vise.
Toti acestia mai devreme sau mai tarziu au avut legatura cu acest loc care mi-a creat mie, dar cred ca si altor prietenii.
A fost un loc unde se lucra foarte mult, dar pasiunea pentru oameni si un cadru placut ajutau sa uitam de remuneratiile mici. Conta foarte mult si acest aspect,  dar locul si oamenii ne motivau sa venim de placere.
Un om cu viziune a inceput acest proiect in care nu conta de unde vii, etnia, religia sau modul cum gandesti,  atata timp cat potentialul era in tine.
Aceasta persoana a inceput munca din interior si apoi a iesit in exterior. A inceput de la echipa si apoi a iesit in comunitate.
Am cunoscut acest loc acum vreo 18 ani pe cand eram doar un copil curios si plictisit. Unul care avea mai multa energie  si motivatie decat oferea scoala, sportul si chiar casa. Am ales sa ma avant si sa invat, sa cunosc si sa creez prietenii.
Cu cat eram mai implicat cu atat simteam ca e un loc in care ma pot dezvolta. Asa si s-a intamplat.
Am petrecut aproape jumatate din activitatea mea profesionala,  dar si personala. Am vazut oameni obisnuiti care au venit si in scurt timp au aratat cat de profesionisti sunt. Toate acestea s-au intamplat deoarece incepeam sa ne cunoastem, iar banii nu erau primul obiectiv.
Daca la inceput se spunea fiti prieteni, ajutati-va, petreceti timp impreuna, in timp acest lucru a devenit ceva obisnuit. Angajatii se ofereau sa se ajute, chiar se statea peste program pentru a ajuta un coleg. Prieteniile s-au intarit si au iesit afara din acel loc. Ne vizitam familiile, ne ajutam in proiectele externe locurilor de munca, mergeam in tabere si chiar ieseam la suc.
Iesirile erau relaxante fara a simti nevoia sa ne ascundem sa zicem ceva si radeam mult. Povesteam experientele de la munca, povesteam intamplari din viata noastra si chiar vise.
La un moment acest loc s-a schimbat. Viziunea a ramas aceeasi, dar cred ca frica responsabilitatilor a facut sa distruga increderea in om. De aici e doar un pas pana la neincredere. A rezultat controlul si schimbari de viziune si incercarea de a distruge prieteniile deoarece erau periculoase.
Echipa devenise una profesionista care cerea un lider, dar avea un sef. Unul caruia ii era frica sa aiba incredere. Caruia ii era frica sa fie prieten cu ceilalti si o facea doar intr-un mod superficial. Era la mijloc intre o echipa profesionista, care trebuia doar incurajata, si alti oameni care puneau conditiile pentru a continua proiectul. Si-a ales oamenii cu conditii fara a se comunica clar dorintele si echipa a inceput sa simta.
Cu toate acestea zambetul, ajutorul si bucuria au continuat, iar prietenia a continuat chiar daca conflictele erau tot mai multe. S-a dorit distrugerea prieteniei deoarece era mai usor de a impune lucruri noi si superficiale.
Nu a trecut mult si primul component al echipei a plecat si s-a simtit lipsa. Dar prietenia a continuat atunci cand ne intalneam.
Echipa a inceput sa iasa mai mult inafara decat sa ramana in acel loc. Se simteau mai liberi si mai bine afara cu totii.
S-au rupt pe grupuri mai mici in functie de dorinte si obiective. Dar prietenia a ramas aceeasi, iar cand s-a cerut ajutorul s-a spus un DA usor.
Controlul a devenit mai mare iar cei care se impotriveau erau invitati sa plece cu zicala "alti 10 asteapta la usa!!". Aceste cuvinte au demotivat echipa, s-a pierdut increderea in conducere si apoi s-au simtit jigniti dupa munca, sentimentele, banii si timpul investit in acesti ani (in functie de fiecare).
Au continuat sa plece si de fiecare data cei care veneau era din ce in ce mau greu sa se acomodeze. Lipsea viziunea, dorinta si prietenia. Au ajuns oamenii noi, care s-au bucurat de prietenia echipei, dar odata plecati, cei vechi au plecat si ei.
Echipa marita a continuat sa se intalneasca mai rar deoarece fiecare s-a implicat in proiecte noi. Unii si-au implinit visele, altii au fost coptati de alte proiecte mai mari, iar altii au plecat spre alte tari. Tot ce a ramas a fost prietenia dintre ei cand se intalnesc.
Acum cateva luni au reusit sa se intalneasca aproape jumatate din echipa, din pacate nu in acel loc, ci intr-un loc neutru. Cred ca toti si-ar dori o intalnire cu toti acolo unde au simtit multe satisfactii, dezamagiri, dar unde si-au intalnit camarazi pe viata.
Dar nu se vrea acest lucru si cred ca, cu fiecare om plecat, acest lucru se va pierde.

Acum locul are un altfel de prietenie, un altfel de trairi,  dar nu pot spune mai bun sau nu. Nimeni nu poate spune daca ce a fost mai de mult e mai bun sau ce este acum e mai bun.
Ce este sigur, e ca cei ramasi resimt lipsa vechiilor angajati,  iar noii angajati creaza ce se poate. Toti sunt in acelasi loc "unul care creaza prietenia" (mai mult sau mai putin).

Acest loc se numeste Fundatia Veritas si acolo am intalnit oamenii acestia. Nu as vrea sa le insirui numele deoarece daca citesc aceste cuvinte vor sti cine sunt.
De asemenea ei nu mai pot reprezenta direct acest loc ca sunt in alte proiecte.
Am tot respectul pentru cei ramasi deoarece uneori asa reusesc inca sa simt atmosfera de acolo.
As vrea doar sa le multumesc tuturor care au facut, fac si vor face parte din aceasta prietenie.

O zi minunata!!!

Multumesc

Astazi e o zi buna sa zic multumesc! Se pare ca o fac totusi prea rar deoarece oamenii din jurul meu de multe ori sunt tristi. Stiu ca un multumesc sau ceva spus la momentul oportun poate intarii oasele si ridica sufletul cuiva.

Sunt sute de persoane carora ar trebui sa le multumesc. Ei sunt cei care m-au format, care m-au crescut pas cu pas si m-au ghidat in a fii ceea ce sunt acum. Nu toate lucrurile sunt bune la mine doarece sunt om si toti avem greselile noastre dar totusi sunt multumit de ceea ce sunt acum.

Multumesc celor care m-au lasat sa gresesc in timp ce ma incurajau in ceea ce imi placea sa fac. Asa am invatat ca sunt consecinte pentru tot. De fiecare data imi doream sa mai au o parte din ceea ce eram implicat.

Multumesc celor care au intrat in nebunia mea de a face tot felul de lucruri care nu au adus un rezultat material, poate chiar am investit mai mult decat am castigat.

Multumesc celor cu care am "castigat" nopti de rasate si pline de amintiri, in care atunci cand se terminau nu mai vedeam de fapt efortul depus.

Multumesc celor care m-au criticat ca asa am reusit sa vad greselile si am vazut cum sunt privit din exterior. Toti spun ca nu conteaza parerea celorlalti dar eu personal o spun deoarece conteaza sa stii cum te vad ceilalti sa stii cum sa te modelezi. Nu sa te faci marioneta celor care te inconjoara dar intotdeauna exista si un adevar in ceea ce nu este bine vazut din exterior.

Multumesc tuturora care m-au luat cu ocazie cand am colindat aceasta tara. Au fost experiente care nu le intalnesti nicaieri indiferent de situatie. Am intalnit multi oameni valorosi care nu puteau sa vada mai mult decat soferi chiar daca ar fi putut mai mult. Am vazut oameni cu potential enorm dar atat de mult le placeau aceasta meserie incat nu mai conta ca nu castigau enorm. Tot cu ocazie am intalnit oameni care nu ar fi meritat respectul meu si nu i-as fi acceptat ca si amici deoarece totul era pe lucruri care nu meritauu sub nici o forma. Totusi le multumesc la toti deoarece am invatat din povestea vietii lor.

Multumesc tuturora pentru care am lucrat sau cu care am colaborat deoarece fiecare mi-au dat la timpul lor o lectie sau m-au inspirat in ceea ce am facut sau fac acum. Aici ar fi multi de tot si nu mi-ar ajunge o zi intreaba sa-i insirui.

Multumesc tuturor cu care discut virtual deoarece am reusit sa invat extremele si sa ma ghidez in ceea ce imi doresc din mediu virtual. Internetul e un lucru bun si frumos dar te poate duce intr-un loc sa nu mai stii nimic de viata reala.

Ar mai fi in lista mea dar ma opresc aici si ma gandesc ca o sa incep sa scriu cate o postare despre cativa prieteni care m-au ajutat mult sa fiu ceea ce sunt acum.

O zi frumoasa si nu uita "Astazi e o zi buna sa spui Multumesc!"

Acasa!

Acasa e locul unde prinzi aripi,
Acasa e locul unde simti fluturi in stomac ca si cum ai fi indragostit,
Acasa e locul in care niciodata nu te simti singur chiar daca casa e goala,
Acasa e locul in care te poti refugia, redescoperi,
Acasa e locul unde si frigul devine cald, iar intunericul devine lumina!
Acasa e locul unde persoana iubita sau draga e asteptata sa se intoarca de la servici.
Acasa e locul unde copiii transforma oboseala in energie.
Acasa e locul unde esti acceptat asa cum esti si nu exista comparatii negative.
Acasa e locul unde strigi si nu exista ecou deoarece cineva iti raspunde.  

Si totusi unde esti "acasa"? Unde e locul acesta frumos care e descris atat de pozitiv si cu atata bucurie?

Acest loc e acolo unde iti doresti sa fie, indiferent unde te afli sau unde te duci.  Locul acesta te ridica singur sau te ridici fiind cu cineva. El se transforma in "acasa", in momentul in care tu esti pe planul doi, iar cei care sunt acolo sunt pe primul plan.

Numim acasa o cladire care ne-am construit-o, cumparat-o sau ne-am dat munca de ani de zile(a noastra si a copiilor nostri). Cu toate acestea e posibil sa nu ne simtim acasa acolo,  deoarece ceva se intampla si ucide sentimentul de acasa!
E posibil sa iesi din aceasta cladire si sa ajungi in gradina sau in casa scarii, acolo sa te intalnesti cu vecinul care incepe sa vorbeasca "Ma bucur atat de mult sa te vad! Cum te simti? Nu te-am mai vazut de mult! Cand vii la un ceai?". Nu ai timp de reactie, te ia in brate si iti zambeste cu un zambet sincer. Faci cativa pasi si iti dai seama ca  acel om il vrei in "casa" ta. Poate chiar accepti sa mergi la acasa pentru 15-20 de minute sa schimbi o vorba, o barf orice sa-i faci pe plac deoarece te-a facut sa te simti bine. Dupa o clipa iti dai seama ca au trecut 5 ore si te-ai simtit ca "acasa".

Acasa e locul unde esti. Poate fi cladirea sau pur si simplu un loc in care simti ca traiesti. Acasa de multe ori poate fii la sute sau mii de km de unde te-ai nascut sau te-ai casatorit. Acasa poate fii momentul in care prietenii vin la tine neinvitati si incep glumele, aprecierile. De cele mai multe ori poate nici macar un ceai sau o cafea nu ai in casa, dar nu e problema ca ei vin pregatiti cu tot ce e nevoie. Aceasta este "acasa".

E posibil sa fii "acasa" si la tine in casa. Nu lasa lucrurile care te-au doborat sa scoata acest sentiment. Reinventeaza-te! Cheama-ti amicii, sau cei  care-i simti mai aproape, sa vina sa te vada, sa simta unde traiesti, si ei te vor face sa te simti acasa.

Nu lasa trecutul sa te tina intr-un loc doar ca ai trait cu cineva acolo. Fugi, cauta-ti casa si contruieste-ti mediul tau "acasa".

"Acasa" la mine nu e totul perfect, chiar sunt multe defecte si trebuie mult schimbat uneori. Dar e "acasa", deoarece e locul in care simt ca oamenii ma apreciaza, e locul unde astept sa ma intalnesc cu cei care imi sunt dragi sau mai putin dragi. E locul in care atunci cand calc/intru, mintea imi zboara la toate momentele frumoase din viata mea.  E locul care-mi da energie.
Acolo e ACASA!

Sa aveti numai ganduri frumose si calde!

Te simti singur?

Singuratatea este cea mai grea parte a vietii. Atunci ne pierdem totul: increderea in noi, increderea in ceilalti, increderea in viata. Singuratatea are si parti bune daca stim sa le gestionam. O mica perioada singur poate provoca lucruri marete: idei marete, noi vise, o curatare interioara.

Singuratatea vine in momentul in care avem traume sufletesti sau fizice. Ea vine ca o placere in care te inchizi in tine si cu cat stai mai mult cu atat nu mai vrei sa iesi afara. Iti creezi propria lume deoarece acolo te simti in siguranta. Acolo iti pui singurul regulile si lasi sa intre doar in cei care te increzi.

Problema e ca la un moment dat trebuie sa iesi afara si atunci te vei lovi de realitate. Nu te vei mai putea acomoda si orice lucru il vei critica. Eu am facut asta si greu am iesit din propria mea lume. Ma simteam atat de bine incat nu credeam ca lumea reala...mai este reala. Lumea mea, modul meu de a trai mi se parea cel mai bun si cel mai in siguranta. Pana intr-o zi in care m-am lovit de lumea reala. M-a durut atat de tare incat m-am retras inapoi in lumea mea. Dar ceea ce se intample rascolise totul in lumea mea. Gandurile erau atat de puternice incat imi faceam rau si la luptam cu ele zilnic.


Singuratatea e un lucru normal, nu tu esti de vina in totalitate ca esti singur. Poate nu ai gasit persoane cu aceleasi pasiuni, poate ca nu te-ai implicat atat de mult incat sa cunosti cu cei care te inconjoara. Nu lasa singuratatea sa te conduca, invinge-o si arata ca esti mai puternic(a) decat interiorul.

Oamenii ne judeca dupa aparente si dupa lipsurile lor. De cele mai multe ori daca nu avem ce le lipsesc lor atunci ne dau deoparte. Nu te simti singur daca multi nu vor sa comunice cu tine. Intotdeauna e cineva caruia/careia ii va face placere sa comunicati si sa petreceti timp.

Iesi din casa, bea un suc indiferent ca ai cu cine asa vei gasi oameni noi. Mergi la grupuri de discutii, biblioteca, vei gasi oameni cu care sa comunici. Mergi la biserici la grupurile de socializare, vei gasi oameni care te vor pe acolo.
Fa voluntariat - sunt multi oameni care simt aceleasi lucruri ca si tine. Trebuie doar sa nu lasi singuratatea sa te conduca. vei uita de tine, vei uita de ceilalti si vei uita sa mergi mai departe.

Nu astepta niciodata ca cineva sa te scoata din singuratate, fa un pas si apoi va veni altul de la ceilalti.


Ganduri lumitate si frumoasa va doresc!

este o prietenie neconditionata?

De cateva saptamani ma tot gandesc daca o prietenie este sau nu neconditionata. Mai mult daca un prieten e langa tine doar pentru ca gaseste in tine ceva ce nu a gasit sau pentru ca are nevoie de ajutor.

Stiu! Ajutorul e normal intre prieteni, e normal sa fie si intre oameni care nu sunt prieteni(colegi de munca, amici sau mai putin) dar parca nu la acelasi nivel.

Uneori ma lovesc de gandul ca am pierdut o prietenie din cauza ca nu am stiut sa gestionez situatia. Ma simt vinovat ca am ajutat prea mult si ca a facut ceva deoarece am fost prea insistent. Problema ca m-am obisnuit cu gandul ca nu mai discutam mult, chiar daca am putea linistiti, am lasat spatiu cat ii trebuie dar parca atunci cand te obisnuiesti mai apare un lucru care te face intr-un fel sa-i scrii, sa anunti ceva.

Asa s-a intamplat si acum. M-am hotarat sa nu mai sun, scriu si sa nu deranjez deloc pana nu se da un semn dar un plic a schimbat totul. As putea linistit sa ignor totul si sa las sa treaca deoarece nimeni nu stie de acest lucru dar nu e asa. A muncit, s-a chinuit si are dreptul atat ca-mi este prieten (eu inca il consider) cat oricare om sa stie despre aceste lucruri chiar daca nu mai are nici o legatura cu aceasta tara.

Am hotarat sa-i trimit informatii despre ce era dar sa nu fac alti pasi deoarece e decizia lui daca doreste sa faca ceva in privinta acestui lucru. Chiar daca mi-ar fi usor poate sa rezolv problema dar e nevoie de datele lui.

Aici se pune problema pana unde ajuti, pana unde intervii sau astepti pana ce ti se cere ajutorul in cazul acesta. Pana acum ajutam si ma ofeream, dar acum prefer sa astept chiar daca imi este foarte greu.

Este o prietenie neconditionata? Nu stiu dar asa ar trebui. Ar trebui oricat de mult te-ai indeparta macar la un moment dat sa lasi pe cei apropiati sa stie ceva despre tine. Sunt sigur ca am gresit si eu deoarece a cerut ajutorul, dandu-i diferite sugestii sa vad ca si le pune in practica si sa nu astepte sa se rezolve de la sine.

E usor sa faci prietenii se zice dar e mai greu sa o mentii pe lunga durata(undeva la 12 ani). Incet incet ma voi obisnui si sper ca atunci cand va avea nevoie sa vorbeasca cu cineva va stii unde sa vina.

Cand nu facem lucrurile din pasiune

Cand nu facem lucrurile din pasiune esenta dispare. Ajungem sa nu mai dorim acelasi lucru dar sa negam cu toata puterea deoarece lumea sa nu isi schimbe parerea despre noi. De fapt ne mintim pe noi, ne ajutam sa ne distrugem esenta si motivatia cu timpul. Ajungem sa schimbam mentalitatea oamenilor despre acel lucru, domeniu, persoana.

M-am lovit de asta eu personal dupa un timp cand am inceput pe cont propriu o intreprindere inviduala. Am avut motivatia sa am cati mai multi clienti, sa incerc sa rezolv cat mai multe probleme la calculator dar cu timp din cauza experientelor cu oamenii (de plata, atitudine etc) am inceput sa fac acelasi lucru dar sa nu mai fac din pasiune ci pentru a-mi castiga un ban.

Acest lucru cand un client (care-mi este si prieten acum) mi-a spus "Stii? tu nu mai faci din aceeasi pasiune aceste lucruri. Inainte se vedea pe tine bucuria ca vrei sa rezolvi orice problema. Acum ai devenit mult mai comod ci iti place sa alegi clientii si probleme de calculator." I-am explicat despre ce este vorba si m-a inteles doar ca a zis ca daca la un moment s-ar putea sa pierd esenta pentru ce am inceput pe cont propriu.

Acest lucru m-a pus pe ganduri si am decis sa-mi diversific ceea ce fac. Acest lucru m-a ajutat sa gandesc mai multe motivatie si sa creasca pasiunea. Nu am ramas doar in domeniul IT ci m-am indreptat spre social, educational si sportiv.  Am ajuns sa le pot face toate cu aceeasi bani sau uneori mai putin. Dar eram motivat sa ma trezesc in fiecare zi si sa dau totul.

E bine ca in momentul cand pierdem pasiunea pentru ceva sa cautam altceva sa ne lege de acel lucru. Daca nu gasim incet incet ar trebui sa recunoastem ca am pierdut pasiunea, sa continuam acelasi lucru dar sa cautam adevarata pasiune si sa excelam acolo.

Banul de multe ori ne face sa uitam de pasiune si el sa devina o pasiune. Acest lucru ma ingrozeste foarte mult mai ales ca sunt intr-o tara care se castiga usor dar in care oamenii nu traiesc pentru ceva anume, pentru viitor. E usor sa uiti esenta si sa vrei doar material si eu asta nu-mi doresc.

Trebuie sa ne facem obiective din care sa hranim pasiunea de a lucra... oricare ar fi acela.

iubesc ploaia!

Nu pot sa explic neaparat dar iubesc ploaia si vremea racoroasa. Nu stiu daca e ceva din corp sau pur si simplu modul meu de a fi se completeaza perfect cu acest gen de vreme.

Stiu majoritatea oamenilor le place caldura, le place sa vada soarele, iar cand e vreme buna dau tot ce au mai bun din ei. Eu sunt exact ca ei cand temperatura nu depaseste 23-25 de grade. Aici implica si ideea de innorat dar si ploaia.

De multe ori cand ploua in vine sa ies atunci afara, sa alerg prin ploaie sau sa ma plimb. Cand eram student imi placea sa plec la cumparaturi atunci cand incepea sa plece. Imi luam slapii, pantaloni scurti si tricou. Atat imi ajungea deorece imi placea sa calc prin apa, sa simt picaturile de ploaie cand cad si ma atingeau. Era o placere sa calc prin apa si de fiecare data cand aveam posibilitatea eram acolo... in ploaie. Au fost momente cand am facut un "dusuri" cand ploua. Ieseam afara si era foarte usor daca ploua mai tare. Mi-a placut senzatia si o sa mai fac in viitor.

Ploaia imi da energie, imi dai pofta de viata si ma agita in mod pozitiv. La lucru daca nu am activitate dau din picioare, citesc, ma plimb si ma uit pe ferestrea. As putea sta si cateva ore sa ma uit pe fereastra cand ploua. In acelasi timp daca am fereastra deschisa pot dormi excelent.

Cand ploua si merg cu bicicleta intotdeauna incetinesc sa simt mai mult picaturile de apa pe fata. Ma simt ca si cum sunt liber iar daca sunt si dupa munca... e o adevarata relaxare. E ca cireasa de pe tort.

Apoi iubesc ploaia deoarece imediat dupa ce se opreste aerul e curat. Uneori doar pentru 10-15 minute dar atunci il simti tare si uneori chiar deranjant. La fel imi place vara cand vad cum ies aburi din strazile fierbinti ca si cum se trezesc din somn din cauza caldurii precedente.

  Sunt si lucruri care nu le agreez cand e timp de ploaie. Sa trebuiasca sa fac munca de teren. Daca e pe termen lung e placut deoarece iti da senzatia de rece. Apoi dupa un timp trebuie sa te opresti deoarece te uzi iar daca lucrezi cu oamenii e destul de deranjant sa fi asa.
Un alt mod cand e neplacut e atunci cand esti cu prieteni si doresti sa faci ceva anume. De cele mai multe ori e greu sa te mobilizezi deoarece nu mai poti iesi afara cum vrei, unde vrei si cand vrei.

Cu toate acestea tot iubesc cand ploua.