este o prietenie neconditionata?

De cateva saptamani ma tot gandesc daca o prietenie este sau nu neconditionata. Mai mult daca un prieten e langa tine doar pentru ca gaseste in tine ceva ce nu a gasit sau pentru ca are nevoie de ajutor.

Stiu! Ajutorul e normal intre prieteni, e normal sa fie si intre oameni care nu sunt prieteni(colegi de munca, amici sau mai putin) dar parca nu la acelasi nivel.

Uneori ma lovesc de gandul ca am pierdut o prietenie din cauza ca nu am stiut sa gestionez situatia. Ma simt vinovat ca am ajutat prea mult si ca a facut ceva deoarece am fost prea insistent. Problema ca m-am obisnuit cu gandul ca nu mai discutam mult, chiar daca am putea linistiti, am lasat spatiu cat ii trebuie dar parca atunci cand te obisnuiesti mai apare un lucru care te face intr-un fel sa-i scrii, sa anunti ceva.

Asa s-a intamplat si acum. M-am hotarat sa nu mai sun, scriu si sa nu deranjez deloc pana nu se da un semn dar un plic a schimbat totul. As putea linistit sa ignor totul si sa las sa treaca deoarece nimeni nu stie de acest lucru dar nu e asa. A muncit, s-a chinuit si are dreptul atat ca-mi este prieten (eu inca il consider) cat oricare om sa stie despre aceste lucruri chiar daca nu mai are nici o legatura cu aceasta tara.

Am hotarat sa-i trimit informatii despre ce era dar sa nu fac alti pasi deoarece e decizia lui daca doreste sa faca ceva in privinta acestui lucru. Chiar daca mi-ar fi usor poate sa rezolv problema dar e nevoie de datele lui.

Aici se pune problema pana unde ajuti, pana unde intervii sau astepti pana ce ti se cere ajutorul in cazul acesta. Pana acum ajutam si ma ofeream, dar acum prefer sa astept chiar daca imi este foarte greu.

Este o prietenie neconditionata? Nu stiu dar asa ar trebui. Ar trebui oricat de mult te-ai indeparta macar la un moment dat sa lasi pe cei apropiati sa stie ceva despre tine. Sunt sigur ca am gresit si eu deoarece a cerut ajutorul, dandu-i diferite sugestii sa vad ca si le pune in practica si sa nu astepte sa se rezolve de la sine.

E usor sa faci prietenii se zice dar e mai greu sa o mentii pe lunga durata(undeva la 12 ani). Incet incet ma voi obisnui si sper ca atunci cand va avea nevoie sa vorbeasca cu cineva va stii unde sa vina.