ce inseamna sa fi vazut sau recunoscut?

A trecut o perioada foarte grea pentru mine si in care am investit tot ce am avut mai bun si mai putin bun. 

De la mulțumiri pana la critici, poate chiar barfe. De la iubire pana la ignorare sau indiferență. De la bucuria de vedea un rezultat pozitiv pana a munci doar pentru bani. 

Acum câteva zile am primit o invitație sa scriu cum m-as simți apreciat fata de colegii de la un nivel superior. Cand am văzut acest e-mail a început sa fiarbă in mine tot felul de lucruri si cerințe.

Am scris cateva idei care nu implica foarte mulți bani(chiar dacă se muncește in general pentru bani) deoarece o suma de bani fata de un gest in care sa stii ca munca ta e vazuta, contează mai mult. Un telefon de mulțumire, o scrisoare ds multumire, poate o zi libera contează mult.

In cursul zilei de ieri s-a întâmplat si am fost sunat de catre director sa imi mulțumească. Am discutat si am explicat la ce ma refer si am simțit ca nu si-a pierdut timpul făcând lucrul acesta. Alta data am avut impresia ca persoanele cu care purtam o discuție se grăbeau iar eu ii țineam din treaba.

Mi-a placut ca a întrebat mai multe de munca, mai multe de transport, cum este si ca unele idei oferite sunt viabile pentru a fi implementate.

M-am simțit bine mai ales ca in Martie refuzasem un rol de coordonare și simțeam ca au fost dezamăgiți.

Cred ca atunci când iti rapesti putin timp sa suni pe cineva din echipa " salut... Esti ok? Când ești liber(a)? Sa te poti odihni.

Când primești liber sa iti spuna maine stai acasă și vei fi plătit" 

E un sentiment placut si ne place când vin aceste momente chiar daca si banii sunt importanti dar gesturile mici fac diferența. 

O zi cu bucurie va doresc! 

Lumea chiar se schimba....

Tot aud ca lucrurile se schimba si se vor schimba drastic dupa aceasta criza va disparea sau va fi stopata intr-un fel sau altul.

E clar ca ceva se va schimba pentru o perioada, in special in mintea oamenilor, in perceptia oamenilor asupra acestor luni. Oamenii vor deveni mai egoisti, poate chiar violenti si distanta sociala se va simti din cauza fricii.

Un alt lucru ce cred ca se va schimba e atentia autoritatilor, guvernului asupra oamenilor. Atentia lor e sa stranga bani inapoi si va taia orice ce este destinat oamenilor. Acest lucru va fi mult mai grav deoarece cei care se ocupa acum, fundatii, ong-uri si diferite grupuri sociale, vor disparea. Activitatile lor sau serviciile lor vor disparea din cauza lipsei de suport.

Carantina, masurile severe si orice lucru care  s-au impus in diferite tari duc la o violenta a oamenilor chiar daca unora nu le-au schimbat atat de mult monotonia zilnica. Unora le-au "furat" socializarea din restaurante, bodegi, pacanele. Altor persoane iesirea in natura sau plimbarile prin oras spre a face miscare. Alta categorie serviciile din biserici si socializarea pentru cresterea spirituala.

Comunitatile pe care le-am vazut revoltandu-se nu cred ca le-a schimbat foarte mult monotonia. Poate activitatile din care castigau bani dar nimeni parea sa nu ii vada. Fara sa aiba nici o activitate de smecherie au fost influentati de altii sa faca putin galagie sa  arate ca sunt deasupra regulilor. Aceasta categorie va fi cea care va iesi in evidenta o data cu ridicarea restrictiilor.

Cred ca depinde de fiecare cum redefinim normalitatea si cum incercam sa devenim un grup inapoi. Cum vom incerca sa ne luptam impotriva fricii sa si devenim liberi dupa perioada aceasta.
Foarte multi dintre noi au nevoie de alte persoane sa ramana optimiste, sa vada dincolo de toata nebunia aceasta si sa creada intr-un viitor frumos.
La fel vom avea nevoie unii de altii sa vedem ca suntem sanatosi, sa facem activitati si sa redescoperim frumusetea zilnica.

Nu trebuie sa lasam altii sa ne distruga si ceea ce a ramas din puterea unui grup pozitiv si optimist.

Un loc prin care curge viata

Asa se numea prima Tabara in care am m-am implicat. Aveam undeva la 19 ani si primul an de facultate. Eram disperat sa fiu activ si ma plictiseam enorm daca nu aveam ceva ce sa fac.

Pregatirile taberei au inceput undeva in ianuarie si ne-am deplasat la cabana unde se va desfasura tabara pentru a putea cunoaste locatia. Era totul gri si parasit parca deoarece nu era seson de tabere, ca orice zona de munte in timpul iernii.

Pregatirea taberei era foarte serioasa si mai mult ne pregatea personal pe noi decat sa vorbim despre ce va urma. Cateva jocuri de interactiune, discutii despre subiecte si ce ne asteptam de la tabara. Am iesit si pe afara sa cunoastem tabara dar sincer nu mi se parea ca se va lega cu titulu taberei "Un loc prin care curge viata".

Intr-una din zile in timp ce aveam noi seminariile obisnuite si diferite discutii am observat ca incepe sa ninga. Locul a inceput sa ia viata chiar daca eram 14 persoane dar modul cum a inceput sa ninga, era greu sa nu fi surprins. Fulgii de de zapada erau foarte mari asa incat in 30 de minute pe jos era un strat de 15-20 de cm de zapada.

Am terminat sesiunea si am iesit afara sa ne jucam in zapada. Deja zapada era mare, undeva la genunchi si continua sa ninga. Din momentul in care am inceput sa ne jucam prin zapada, sa ne dam un plase, saci sau direct pe geci totul s-a schimbat. Nu mai ziceai ca sunt 14 persoane ci cred ca undeva 40-50.

A doua zi dimineata am iesit sa facem miscare iar unul din colegi a zis de ce nu jucam un fotbal pe zapada. Atat a trebuit si am plecat fete si baieti sa jucam. Cel mai greu era sa te tii pe picioare deoarece pe terenul de fotbal zapada ajungea si pana la brau. Incercai sa dai in minge si erai absorbit de zapada. A fost o senzatie foarte frumoasa si ne-am distrat enorm deoarece puteam juca usor si fete si baieti fara ca nimeni sa se supere.

Am revenit in cabana, am avut primele sesiuni iar liderul taberei a spus ca la vara cand va fi tabara se asteapta sa fie cel putin de 10 ori mai multa viata. A spus ca se asteapta de la noi sa incurajam acest lucru si cineva va trece pe acolo trebuie sa simta titlul taberei "Un loc prin care curge viata".

A sosit si vara si am plecat cu o zi inainte. Era foarte frumos locul; verdeata in toate partile, soare, raul care te atragea sa intri in el(nu era adanc deloc dar era foarte rece fiind zona de munte), diferite locuri de joaca, umbra si loc pentru drumetii.

Cand am ajuns noi era o alta tabara care urma sa se termine. Toti de acolo parea plictisiti si abia asteptau sa plece. Am discutat cu ei si ziceau ca primele zile au fost bune apoi au inceput sa se plictiseasca din cauza caldurii, oboselii si deoarece faceau aproape aceleasi lucruri. Aceste cuvinte m-au ingandurat deoarece noi doream energie si bucurie.

In prima zi a trebuit sa facem un cantec al taberei, sa-l invatam si sa pregatim totul logistic inainte ca copiii si adolescentii sa ajunga. Apoi am incercat cateva jocuri de echipa si sa am avut timpul nostru liber in care am jucat baschet, volei, fotbal si la sfarsit cam toti am ajuns in rau acela micut care trecea prin fata cabanei. Eu inca eram cu gandul cum o sa fie tabara.
In ziua in care copiii urmau sa vina liderul de tabara ne-a spus ca se bazeaza pe noi ca totul sa iasa asa cum trebuie. Ne-a mai dat cateva sugestii la fiecare si asteptam...

Perioada de asteptare mi s-a parut atat de lunga si plictisitoare deoarece aveam emotii mari. Era prima data cand participam la un asa proiect.

A sosit momentul cand au venit participantii varstele erau de la 10 ani pana la aproape 19, unii erau mai mari decat mare parte din voluntarii de acolo.
Copiii au inceput sa alerge sa imbratiseze pe voluntarii si sa cunoasca pe cei noi. Eu in prima faza am stat mai in spate deoarece nu stiam cum sa reactionez. Am reusit sa intru in discutii cu cei care erau mai mari 15-16-17 ani.
Toti ne-am indreptat spre cabana unde urma sa fie distribuiti pe camere. Le-am dat posibilitatea sa se joace cu tot felul de jucarii, jocuri, mingi, corzi de sarit etc. Asta au facut pana au fost repartizati si apoi au avut timp liber in care au interactionat cu voluntarii romani dar si cu un grup din alta tara.

De la linistea care a fost inainte de a sosi grupul de tineri, s-a ajuns la o agitatie in care daca priveai din afara ziceai ca e plin de furnici. Erau in jur de 100 de copiii si adolescenti. Plus grupul de volutari romani si cei straini.
Seara dupa cina a urma prima interactiune cu toti in care am cantat, impartit pe echipe si am creat fiecare au steag a lor. Plus am facut plicuri in care puteam primi scrisori in caz ca cineva a apeciat ceva la noi.
A fost o adevarata nebunie in sensul bun al cuvantului, in care incepea sa sune cu ceea ce spunea titlu. Dar asta a fost inceputul.
Zilele care au urmat au fost superbe. Jocuri, activitati, discutii serioase, devotionale, lacrimi de bucurie, provocari de echipa dar si personale. Toate acestea ca fiecare copil, adolescent  sau participant sa aiba 5 zile care sa ne le uite curand.
Imi aduc aminte ca in ziua a doua una din echipe avea un baiat cu dizabilitati motorii. El s-a simtit inferior si a renuntat sa mai participe la activitati deoarece spunea ca tine echipa in spate. Se multumea sa interactioneze cu cine era in preajma lui. Am intrat in vorba cu el si l-am chemat la echipa noastra. A fost incantat si spre surprinderea mea membrii echipei l-au acceptat fara multe comentarii. Liderul taberei a vazut acest lucru si a zis ca ar trebui sa fie in echipa unde a fost repartizat dar mi-a zis "Daca crezi ca faci fata cu toti eu ti-l las. Dar daca ai oricare problema spune-mi si te ajutam"
A fost o provocare in plus deoarece eram acum 17 in grup dar totul a mers bine. A fost primul moment in care am observat ce inseamna sa muncesti cu cineva 1:1 in unele momente si cat de important e impactul in viata unora.
In a treia zi intr-una din cabanele alaturate a venit o familie. Manca cu noi in acelasi timp si avea 3 copiii. Au vazut "nebunia" care se intampla acolo si au zis ca vin aici de 5-6 ani dar e prima data cand e asa de multa galagie si parca sunt o scoala intreaga de copiii si nu doar 100 si ceva. A zis ca parca totul a prins viata. Apoi a intrebat cat costa ca cei 3 copiii a lor sa participe la activitati cu ceilalti. Liderul taberei i-au lasat sa participe pe gratis si i-au implicat in trei echipe diferite.
A venit si ultima seara in care mi s-a spus ca deobicei e foarte emotionanta. Liderul taberei a venit si a vorbit in fata tuturora. Le-a multumit copiilor, voluntarilor, educatorilor, bucatorilor si tuturora care erau acolo.
Le-a amintit copiilor care era titlul tabere "Un loc prin care curge viata!" A spus ca ei au facut acest lucru. Fiecare moment din zi ceva bun se intampla, fiecare strigat de bucurie sau poate de frustare aducea un plus deoarece inseamna ca cineva a fost provocat.
Imi aduc aminte ca acel baiat in scaun cu rotile statea in fata si mi-a spus ca "nu a interactionat niciodata atat de mult intr-o tabara, nu a incercat niciodata sa se dea pe tiroleana, nu a avut niciodata o responsabilitate si nu s-a simtit atat e usor acceptat de ceilalti".

Urmatoarea zi a fost chiar foarte emotionanta. De dimineata se simtea dezamagiri, unii copiii incepeau sa planga, altii scriau scrisori in care spuneau cum s-au simtit iar ultimele activiatati au fost de trecere catre plecarea lor acasa.

Cel mai emotionat moment pentru mine a fost cand am avut un ultim timp de familie. Asa se numea momentul in care stateam in echipe si aveam subiecte de discutat sau vedeam cum se simte fiecare. Am avut un ghid care ne ajutam sa tinem aceste momente dar mi se parea ca nu va merge. L-am urmat pana la punct dar pregatisem si altceva in caz ca nu mergea. Le scrisesm si cate un biletel personalizat in carre ii incurajam sa descopere lumea si sa invete deoarece sunt niste copiii frumosi. Apoi am pus in fata lor vreo 30 de lucruri( de la jucarii, bomboane, fructe orice am gasit si doua bratari care le facusem eu de mana). Le-am spus sa aleaga fiecare ce le place si apoi sa le ofere cui cred ca i se potriveste cel mai mult. Plus va trebui sa spuna 5 lucruri care i-au impresionat la ceilalti.
A durat cu vreo 50 de minute mai mult decat era planificat dar a fost frumos si fiecare s-au multumit cu tot ce au primit. Altii chiar si-au dat lucruri din cadourile lor la altii daca nu aveau.

Momentul in care autocarele au venit, a fost momentul in care lacrimile au curs. Cred ca 3 sau 4 am rusit sa nu plangem. Eu unul nu am plans deoarece eram prea obosit fizic. Nu dormisem in saptamana aceea deloc. Emotia a fost prea mare.
Unul din administratorii taberei zicea ca de fiecare data ii place sa vada acest moment deoarece il motiveaza sa continue aceasta tabara. Pentru asta a creat tabara.

Tabara s-a terminat. Stiu ca imediat am vrut sa am un timp al meu singur. Am plecat si m-am intins pe un bustean in timp ce colegii mei s-au jucat sau udat in acel rau din nou. Liderul taberei a venit dupa un timp la mine si mi-a multumit pentru saptamana aceea apoi a zis "Asta inseamna un loc prin care curge viata! Tot ce ai facut, de la impins caruciorul, jocul de final cu cadourile, provocarea celor micuti sa sa suie pe ziduri de aventura, discuti 1:1, ca ai tradus din romana in engleza sau invers.... totul a ajutat sa fie Un loc prin care curge viata!"
Au urma apoi multe alte tabere si proiecte de genul acesta, cu multe rezultate dar aceasta tabara a fost prima.

Munca sociala, un meci continuu de box

Atunci cand muncesti cu oamenii e o lupta continua cu tine, cu cei care se folosesc de suportul tau dar si cu cei care ar trebui sa investeasca in acest domeniu.

Ca si specialist in domeniul social trebuie sa dezvolti oamenii asa cum sunt ei chiar daca-i placi sau nu. E munca ta si nu poti spune "cu aceasta persoana lucrez mai putin decat cu cealalta deoarece nu-mi place!". Ceea ce se intampla deseori este ca ei se dezvolta iar cu abilitatile dezvoltate, ei se folosesc pentru a manipula situatia in favoarea lor. Nicidecum sa isi schimbe situatia in care sunt si traiesc linistiti deoarece stiu ca au suportul sistemului. 

De multe ori m-am simtit in situatia in care cu cat investeam si dezvoltam o persoana, cu atat devenea mai greu sa lucrezi. Cu atat mai mult se impotrivea sa se dezvolte si sa realizeze ca trebuie sa se imbunatateasca situatia in care traieste. Persoana incepea de gandeasca si sa cunoasca modul meu de munca si "ma ataca" cu propriile mele arme. Nu se multumea doar sa-mi puna bete in roate ci chiar ataca ca intr-uun meci de box in care ii spui celui pe care-l atrenezi "Loveste cu stanga", "da un croseu", "ia o gura de apa si loveste mai rapid". Iar invatacelul tau chiar asculta si loveste. 

Cam asa ma simt uneori in munca care o depun dar in acelasi timp trebuie sa continui deoarece tot mai este ceva ce trebuie sa invete. Intotdeauna se va lovi de ceva care in trecut nu a avut un final. Acel lucru va crea un conflic in viata lui/ei si va deschie un nou meci de box. 

Cand toate lucrurile crezi ca merg bine intri in alta lupta, cu tine sau cu sistemul. Cea cu tine e una dintre cele mai grele deoarece uneori motivatia se termina si ai nevoie si tu de cineva care sa te dezvolte. Sa iti dea acel pahar cu apa, sai ai acea pauza de la "loviturile primite" ca sa poti continua. Altfel ei vor simti si te vor manipula cum vor ei si iti vor consuma toata energia care o ai. 

Lupta cu sistemul e una complexa deoarece ei zic "trebuie sa faci asta, trebuie sa ai rezultate" dar cand e vorba resurse spune "nu avem, nu stim, cauta singur solutii. Dar nu uita vrem rezultate!" Acest meci de box in care te pune la mijloc si primesti lovituri din stanga si din dreapta fara sa te putea foarte mult apara. Deoarece ei cer si incerci sa implementezi. Oamenii care au suportul tau se impotrivesc daca nu vad ceva de castigat si doresc sa faca in felul lor, adica fara implicare multa. Apoi cauti orice rezultat sa demonstrezi sistemului cu munca ta da rezultate. Sistemul nu va fi niciodata multumit si va cere mai mult. 

Cu toate aceste lovituri, greutati, munca sociala devine un meci de box motivant si dependent. Uneori rezultate cel mai mici pot deveni vieti schimbate.

Locul care creea prietenii

In ultimile luni am reusit sa ma intalnesc cu prieteni, care sunt oameni de valoare acolo unde traiesc, muncesc si creaza vise.
Toti acestia mai devreme sau mai tarziu au avut legatura cu acest loc care mi-a creat mie, dar cred ca si altor prietenii.
A fost un loc unde se lucra foarte mult, dar pasiunea pentru oameni si un cadru placut ajutau sa uitam de remuneratiile mici. Conta foarte mult si acest aspect,  dar locul si oamenii ne motivau sa venim de placere.
Un om cu viziune a inceput acest proiect in care nu conta de unde vii, etnia, religia sau modul cum gandesti,  atata timp cat potentialul era in tine.
Aceasta persoana a inceput munca din interior si apoi a iesit in exterior. A inceput de la echipa si apoi a iesit in comunitate.
Am cunoscut acest loc acum vreo 18 ani pe cand eram doar un copil curios si plictisit. Unul care avea mai multa energie  si motivatie decat oferea scoala, sportul si chiar casa. Am ales sa ma avant si sa invat, sa cunosc si sa creez prietenii.
Cu cat eram mai implicat cu atat simteam ca e un loc in care ma pot dezvolta. Asa si s-a intamplat.
Am petrecut aproape jumatate din activitatea mea profesionala,  dar si personala. Am vazut oameni obisnuiti care au venit si in scurt timp au aratat cat de profesionisti sunt. Toate acestea s-au intamplat deoarece incepeam sa ne cunoastem, iar banii nu erau primul obiectiv.
Daca la inceput se spunea fiti prieteni, ajutati-va, petreceti timp impreuna, in timp acest lucru a devenit ceva obisnuit. Angajatii se ofereau sa se ajute, chiar se statea peste program pentru a ajuta un coleg. Prieteniile s-au intarit si au iesit afara din acel loc. Ne vizitam familiile, ne ajutam in proiectele externe locurilor de munca, mergeam in tabere si chiar ieseam la suc.
Iesirile erau relaxante fara a simti nevoia sa ne ascundem sa zicem ceva si radeam mult. Povesteam experientele de la munca, povesteam intamplari din viata noastra si chiar vise.
La un moment acest loc s-a schimbat. Viziunea a ramas aceeasi, dar cred ca frica responsabilitatilor a facut sa distruga increderea in om. De aici e doar un pas pana la neincredere. A rezultat controlul si schimbari de viziune si incercarea de a distruge prieteniile deoarece erau periculoase.
Echipa devenise una profesionista care cerea un lider, dar avea un sef. Unul caruia ii era frica sa aiba incredere. Caruia ii era frica sa fie prieten cu ceilalti si o facea doar intr-un mod superficial. Era la mijloc intre o echipa profesionista, care trebuia doar incurajata, si alti oameni care puneau conditiile pentru a continua proiectul. Si-a ales oamenii cu conditii fara a se comunica clar dorintele si echipa a inceput sa simta.
Cu toate acestea zambetul, ajutorul si bucuria au continuat, iar prietenia a continuat chiar daca conflictele erau tot mai multe. S-a dorit distrugerea prieteniei deoarece era mai usor de a impune lucruri noi si superficiale.
Nu a trecut mult si primul component al echipei a plecat si s-a simtit lipsa. Dar prietenia a continuat atunci cand ne intalneam.
Echipa a inceput sa iasa mai mult inafara decat sa ramana in acel loc. Se simteau mai liberi si mai bine afara cu totii.
S-au rupt pe grupuri mai mici in functie de dorinte si obiective. Dar prietenia a ramas aceeasi, iar cand s-a cerut ajutorul s-a spus un DA usor.
Controlul a devenit mai mare iar cei care se impotriveau erau invitati sa plece cu zicala "alti 10 asteapta la usa!!". Aceste cuvinte au demotivat echipa, s-a pierdut increderea in conducere si apoi s-au simtit jigniti dupa munca, sentimentele, banii si timpul investit in acesti ani (in functie de fiecare).
Au continuat sa plece si de fiecare data cei care veneau era din ce in ce mau greu sa se acomodeze. Lipsea viziunea, dorinta si prietenia. Au ajuns oamenii noi, care s-au bucurat de prietenia echipei, dar odata plecati, cei vechi au plecat si ei.
Echipa marita a continuat sa se intalneasca mai rar deoarece fiecare s-a implicat in proiecte noi. Unii si-au implinit visele, altii au fost coptati de alte proiecte mai mari, iar altii au plecat spre alte tari. Tot ce a ramas a fost prietenia dintre ei cand se intalnesc.
Acum cateva luni au reusit sa se intalneasca aproape jumatate din echipa, din pacate nu in acel loc, ci intr-un loc neutru. Cred ca toti si-ar dori o intalnire cu toti acolo unde au simtit multe satisfactii, dezamagiri, dar unde si-au intalnit camarazi pe viata.
Dar nu se vrea acest lucru si cred ca, cu fiecare om plecat, acest lucru se va pierde.

Acum locul are un altfel de prietenie, un altfel de trairi,  dar nu pot spune mai bun sau nu. Nimeni nu poate spune daca ce a fost mai de mult e mai bun sau ce este acum e mai bun.
Ce este sigur, e ca cei ramasi resimt lipsa vechiilor angajati,  iar noii angajati creaza ce se poate. Toti sunt in acelasi loc "unul care creaza prietenia" (mai mult sau mai putin).

Acest loc se numeste Fundatia Veritas si acolo am intalnit oamenii acestia. Nu as vrea sa le insirui numele deoarece daca citesc aceste cuvinte vor sti cine sunt.
De asemenea ei nu mai pot reprezenta direct acest loc ca sunt in alte proiecte.
Am tot respectul pentru cei ramasi deoarece uneori asa reusesc inca sa simt atmosfera de acolo.
As vrea doar sa le multumesc tuturor care au facut, fac si vor face parte din aceasta prietenie.

O zi minunata!!!

Unde, cand si cum poti ajuta?

Aceasta intamplare mi-a aratat ca una din pasiunile mele poate avea si lucruri benefice.

Am plecat din Sighisoara catre Targu Mures. Sincer nu mai tin minte exact pentru ce am plecat dar stiu ca am petrecut o zi acolo.
Dupa ce m-am intalnit cu cine a trebuit, dupa ce am rezolvat ce am avut de rezolvat m-am decis sa merg spre casa dar cu ocazie. A merge cu ocazie era/este o pasiune de a mea care mi-a dat de multe ori satisfactii si de putine ori dezamagiri.
Eram ora 8 cand am iesit la locul unde  stateam deobicei si asteptam la ocazie. Cu mine era S unul din oamenii pe care-i respect cel mai mult. Ne-am hotarat ca ne intoarcem impreuna deoarece amandoi mergeam in aceeasi directie.

Era iulie asa ca ora 8 era inca o ora acceptabila. Stiu ca am stat aproximativ o ora sa asteptam o masina. La un moment dat a oprit un sprinter. Nu stiu mai multe dar nici nu ma pricep deloc la masni. Am urcat in masina si din primele cuvinte am observat ca soferul avea o atitudine superioara si cum se zice era "smecheras". Din primele zece cuvinte, 4 sau 5 au fost injuraturi sau jigniri.
M-am uitat la S si i-am aratat ca va trebui sa-i dam mai multi bani ca deobicei si ca platesc eu. Apoi pentru cateva momente nu prea am zis nimic deoarece el ne provoca pe noi cu tot felul de cuvinte murdare in special despre ardeleni.
Nu a trecut mult timp si a inceput cu niste injuraturi urate de tot despre ardeleni si jigniri care nu prea pot sa le mentionez aici. Am tacut un moment deoarece imi era frica ca o sa zica sa coboram si eram prea obosit sa stau din nou la ocazie langa padure.
S a luat cuvantul si i-a spus" Imi pare rau sa iti spun dar noi suntem ardeleni si daca iti place sa nu... nu putem schimba asta. Daca nu iti convine putem cobora". Am vazut in momentul acela cum fata soferului la prima vedere s-a incruntat si nu i-a placut ca a primit un asemenea raspuns. A zis ca nu e problema dar oricum toti ardelenii sunt leseni si ca in Ardeal sunt cei mai prosti soferi din tara.
Stiu ca atunci am intervenit si eu ca nu am mai putut tacea. Nu am vrut sa-l las pe S sa continue singur si i-am spus ca oriunde in tara se gasesc soferi buni si mai putin buni. La fel oameni harnici si mai putin harnici.
Deoarece  el continua, am zis sa gasim fiecare contra exemple.  A fost de acord si a inceput cu un exemplu de la firma de unde a incarcat, deoarece a asteptat aproape doua ore. Am acceptat ce zicea dar dupa discutii s-a ajuns la concluzia ca el ajunsese cu o ora si jumatate mai repede si a trebuit sa mai astepte pana i-a venit randul. S a continua cu un exemplu despre soferii de taxi din Bucuresti si de ce cauta tot timpul sa insele oamenii. El i-a aparat ca e munca lor si trebuie sa castige si ei.
A continuat ca femeile sunt usoare in Ardeal si ca nu e bine sa ai o relatie cu el... sa nu mai vorbeasca de casnicie. Aici S l-a intrebat daca are in familie una sau pur si simplu e vorba despre cum vede el femeile din Ardeal. Nu a raspuns iar impreuna am zis ca peste tot sunt femei care se gandesc la material mai mult dar si unele care uneori pleaca de langa partener daca se simt singure.
Am adus cateva argumente despre femei si de ce nu ar sta cu diferite persoane. La fel S a mentionat ca foarte multi soferi isi insala sotiile cu prostituate sau diferite femei care le iau la ocazie. Iar a zis ce sa faca daca patru - cinci zile sunt plecati. La partea asta noi calmi am zis ca e normal ca se vor desparti daca simt acest lucru.Nu i-a placut calmul nostru si a continuat cu injuraturile. Deoarece au urma tot felul de argumente inre ardeleni vs regat la care noi aveam pregatite argumente iar el nu.. a inceput sa cedeze si sa zica ca defapt si el din Ardeal dar sta in Bucuresti cu sotia. Nu ar avea o problema neaparat cu ardelenii ci cu femeile deoarece sotia il insala sau vrea sa se desparta fara motiv de el. Ori ca e prea materialista si ca oricand vine in partea asta a tarii nu se simte bine deoarece oamenii sunt inceti si nu poti rezolva lucrurile rapid.
Repede pentru el insemna sa sari peste rand, sa vinzi lucruri pe sub maine si altele.
A inceput sa ne povesteasca despre probleme lui cu sotia iar in momentul acela S a fost destul de transant si a zis daca vrea o parere sincera sau doar sa vorbim. El a zis da chiar daca s-a vazut ca nu i-a convenit atat de mult. Asa am povestit inca vreo 15 minute si ne apropiam de oras. Am vazut ca ,in timp ce el se simtea mai confortabil cu noi si a renuntat total la "carne" si la injuraturi, incetinise si mergea la viteza normala sau chiar mai incet cand prindea coloana sau ceva. Cand am pornit depasea tot ce putea.
Ne-a intrebat intr-un tarziu cu ce ne ocupam, de ce am fost in Targu Mures si de ce calatorim la ora asta. Am inceput sa-mi spunem in mare despre voluntariat si munca iar ochii lui sa devina tot mai mari. A inceput sa fie tot mai interesat de ce facem gratis lucruri, de ce ajutam, de ce nu vrem neaparat sa facem bani din orice. I-am spus parerea noastra destul de scurt deoarece ne apropiam de locul unde doream sa coboram. Am vrut sa-i dam 10 lei si sa ne vedem de drumul nostru dar nu am prins momentul. El continua cu intrebari sau ne cerea sfaturi despre diferite lucruri personale sau cu munca, sau in relatia cu sotia. Am acceptat sa mai stam putin si apoi vream sa ajugem si noi acasa ca urmatoarea zi trebuia sa mucim,. Intr-un final soferul ne spune ca nu poate sa isi dea seama cum putem sta atat de calmi cand cineva ne injura si ne jigneste iar mai presus cum putem face voluntariat si sa nu cerem bani. A mentionat ca ceva nu este in regula cu noi.
Trecuse 35 de minute de cand ne-am oprit pe marginea drumului si ne-am hotarat sa-i dam banii si sa plecam. Soferul nu ne-a luat banii si a spus ca ar da el bani doar sa mai gaseasca inca pe cineva asa pana ajunge acasa.
Am coborat si ne-am dat seama ca intr-o ora acel om s-a schimbat macar putin. Nu stim cum a ajuns acasa dar stim ca din Sighisoara a plecat linistit si s-a putut descarca de probleme lui.
Am fost mult mai multumiti ca am putut ajuta pe cineva si nu ca am ramas cu banii chiar daca si acel lucru a fost benefic.

Atunci cand incepe!

Totul a inceput cu o propunere care am acceptat-o fara sa ma gandesc mult. Nebunia adolescentei si ideea de a face ceva nou m-a facut accept si pe langa asta sa-mi propun sa fie o experienta pozitiva. Cel putin pentru mine deoarece ma gandeam ca daca avem timp bun toti se vor distra sau se vor simti bine. Cel putin atunci asa credeam.
Am facut planul cum calatorim si am ales cel mai ieftin din punctul meu de vedere adica maxi taxi care facea cursele obisnuite.
Noaptea inainte sa plec nu prea am putut sa dorm deoarece am inceput sa ma gandesc la tot felul de lucruri. Mi-am dat seama ca nu cunosc atat de bine cele 5 fete pentru care eram coordonator. Pe doua dintre ele da si stiam asta-mi dadea dureri de cap. Comunicam bine la nivel superficial dar cand era vorba de a face lucruri acolo aveam moduri diferite de a privi lucrurile.
Am reusit sa dorm vreo doua ore intr-un sfarsit dar m-am trezit mult prea devreme. Era ora 5 si iesisem pe teresa ca imi placea racoare. Atat de bine mi-a facut aerul rece si roua din iarba incat am petrecut acolo aproape doua ore fara sa fac nimic.
Se trezisera parintii si atunci mi-am dat seama ca e timpul sa-mi fac bagajul. In 20 de minute era gata dar stiam ca o sa uit ceva dar sincer nu-mi pasa deoarece tot ce vream era sa plec.
Am plecat pe jos pana in autogara unde urma sa ma intalnesc cu fetele: D, I, I, A, A . Prefer sa scriu asa deoarece e posibil ca pe cineva sa fii uitat sau sa confund deoarece a fost acum 14 ani.
A venit autobuzul si am platit biletele si am prins locuri aproape toti. Eu am preferat sa stau in picioare deoarece am considerat ca fetele sunt in masura sa stea jos. Oricum adrenalina, emotiile si gandurile erau mult prea mari sa simt ca stau in picioare.
Nu stiu exact ce s-a intamplat in maxi dar stiu ca reusisem sa facem soferul sa schimbe muzica din manele in ceva care aveam eu pe CD.
Ajungem in Sibiu ca acolo ne intalneam cu echipa din Bucuresti. Am reusit cumva sa ne intalnim deoarece pentru mine era prima data acolo si nu cunosteam bine orasul.
Am facut cunostiinta unii cu altii si incercam sa vad cu cine as putea sa comunic de acolo. La prima vedere eram foarte deschis dar era doar o fata a timidatii mele deoarece lupta cu mine sa sa scap de acest lucru. Vazusem cativa cativa baieti iar unul din ei parea ca ar fi liderul grupului, indirect vorbim, deoarece liderii lor erau adulti toti. Aproape eram si eu dar eu ma simteam mai bine in grupul de adolescenti. De aceea am acceptat sa fiu coordonatorul grupului dar sa nu fiu in echipa de lideri.
Din fericire nu am putut acest lucru deoarece totul era sa decurga intr-o directie care mie imi aducea satisfactie.
Am ajuns in tabara in mai multe transporturi. Tabara era superba, exact ce imi doream: natura multa, rau, fara semnal si o cabana incapatoare.
Ne cazam si ajung sa stau cu baietii din Bucuresti deoarece nu putea sta cu fetele. Am ales sa stau intr-o camera cu unul dintre barbatii care-l cunosteam inainte deoarece ceilalti pareau sa se inteleaga bine si erau apropiati de varsta.
Acest lucru curand s-a schimbat deoarece nu suportam sa avem timp morti si tot timpul am cautat sa fac ceva cu ceilalt(volei, plimbari, batai cu apa, jocuri de gandire, farse).
Prima zi a trecut repede deoarece am avut doua sesiuni in care sa ne cunosteam unii pe altii. Nu mai tin minte totul despre s-a vorbit dar stiu ca era legarura noastra cu natura. Era locul perfect pentru a vorbi despre acest lucru. Ce stiu ca imediat dupa prima sesiune intrebat ce facem incontinuare si am ramas dezamagit cand mi s-a spus ca timp liber dar fara nici o activitate.
Am rezistat cred ca 10 minute sa nu fac nimic si apoi am simtit ca trebuie sa fac ceva. I-am propus "liderului" din Bucuresti daca vrea sa ne jucam cu mingea si in cateva minute era aproape toti participantii pe terenul de volei. Am improvizat un fileu si doua ore si ceva ne-am distrat, suparat unii pe ceilalti si cunoscut unii pe ceilalti. Am incurajat fetele sa joace si ele fara a fi judecate si era un fel.de razboi intre Bucuresti si Sighisoar a volei. Erau mai multi ca noi dar nu conta. Ce conta era ca a inceput tabara si ne distram, ne bucur de natura si ne noi.
Dupa doua ore am fost chemati la mancare si toti eram mai grabiti acolo decat jucam volei. Am fost toti infometati iar timpul bun s-a continuat si acolo. Eram doua persoane care intr-un fel conduceam indirect, Eu si S. Unul cu ideile celalalt cauta persoane cu care sa le punem in aplicare.
S era un baiat care oriunde intra se facea placut in primele minute. Nu avea limite in a se distra sau a incercat lucruri. Ma refer la limitele bunului simt.
Dupa ce mancam petreceam inva 4-5 ore jucand jocuri de logica, mima sau altele urmate de pedepse. Unele mai provocatoarele, altele usoare... alese de cele mai multe dupa persoana care cadea in plasa.
Noaptile care au urmat nu s-a prea dormit deoarece fetele erau puse la incercare de tot felul de lucruri din partea baietilor. Murdarirea clantei de la usa cu pasta de dinti sau funingine.
Le faceam poze de pe geam deoarece baietii stateam deasupra si de pe balcon il tineam pe S de picioare iar el facea poze. Pe la 3 noaptea am batut la usa iar cand deschideau usa le faceam poze sau le stropeam cu apa.
Intr-o dimineata m-am trezit si le-am propus baietilor sa mergem sa facem miscare exercitii si sa alergam. S si inca 3 persoane am plecat la 7 dimineata. Am descoperit o mica cascada si cu peisaje superbe. Am petrecut acolo vreo doua ore razand, facand poze si putina miscare prin apa. Am promis sa le aducem si pe fete si asta am facut. In prima pauza am.plecat cu toti. Ne-am plimbat pana acolo. Cand am ajuns am pus la cale sa bagam pe.toata lumea in apa. Am inceput.cu liderul grupului sa-I luam.sotia si de acolo a inceput ".razboiul". Trei ore si ceva in care la sfarsit toti eram multumiti si randeam. Vreo doua persoane erau putin suparate pe noi ca aubfost bagate de doua ori si nu le era frig.
Ne-am intors acasa, ne-am schimbat si am zis hai sa mergem la rau plus pe un deal. Nu au vrut toti dar pentru ca am avut inca 3 ore libere am zis sa urcam pana sus deoarece a doua zi urma sa urcam pe.munte.
Am.inceput sa urcam, ajutam fiecare pe care puteam iar daca ramanea cineva in urma tot timpul ne asiguram ca nu ramanea singur(a). Ne-a motivat cum trei fete de 4,5,7 ani urcau pe picioare, maini, in patru labe chiar daca erau murdare de pamant. Pana sus nu au reusit sa ajunga toti decat 5 baieti care deobicei faceam nebunii. Cand ne-am uitat de acolo la priveliste am zis ca e clar ca trebuia sa fim acolo. Coborarea a fost la rapida, pe fund, cu cazaturi si plin de pamant din cap pana in picioare. Cand am ajuns aproape jos mezina era obosita asa ca am luat-o in spate si am dus-o pana la cabana. Pana acolo adormisem. Am inteles atunci ca e un lucru care-l fac bine si ca oamenii se simt bine cu mici exceptii.
In noaptea care a urmat din nou nu s-a dormit deoarece un cor de muzica populara venise in tabara si ei.  Am facut cunostiinta cu ei la masa si am decis sa stam cu totii in seara aceea. De fapt s-a facut noapte ca la ora 4 ne-am pus sa dormim. A doua zi impreuna cu liderii ca vom discuta cateva subiecte fete-fete, baieti-baieti. Ideea era sa facem diferit si sa mergem pe munte. Sa luam intai pranzul si apoi sa ne despartim si sa vorbim. Mi s-a dat responsibilitatea sa vorbesc cu baietii deoarece nu toti ar fi putut urca atat de mult.
Am urcat doua ore cu totii. Ne-am oprit am mancat impreuna si am decis ca baietii sa gasim un loc mai sus sa vorbim. Ne-am dus cat s-a putut de sus si apoi discutat vreo ora foarte deschis. S avea un dar de a vorbi despre subiecte serioase chiar daca avea doar 14 ani. A fost un timp minunat in care am luat tot felul de decizii chiar sa ne intoarcem acolo.
Am facut-o, anul care a urmat ne-am.intors dar ultimul pentru mine deoarece apoi au urmat foarte multe tabere cu alte organizatii.
A doua zi am plecat spre casa. Toti obositi si toti au dat raspunsuri pozitive despre tabara.
Dupa acea tabara a inceput o prietena frumoasa cu S in special din Bucuresti. Mai incolo si cu prietena lui care nu a fost in tabara dar pentru care scria un jurnal.
Din Sighisoara s-a dezvoltat o prietenie frumoasa cu A si A. Cu ele doua inca suntem in contact si vorbim.

A fost momentul in care am simtit ca e ceva usor si natural pentru mine. A fost prima tabara, conferinta, petrecere sau calatorie in care am fost implicat. Am plecat de la un simplu participant si am ajuns lider pe activitati sportive.
Sunt multumitor ca am descoperit acest lucru daca nu erau cei care au organizat si daca nu aveau incredere in mine.

De aici a inceput cei 12 ani in care verile dar nu numai erau destinate acestor evenimente si a fii implicat in munca cu copiii, tineri sau altele.