este o prietenie neconditionata?

De cateva saptamani ma tot gandesc daca o prietenie este sau nu neconditionata. Mai mult daca un prieten e langa tine doar pentru ca gaseste in tine ceva ce nu a gasit sau pentru ca are nevoie de ajutor.

Stiu! Ajutorul e normal intre prieteni, e normal sa fie si intre oameni care nu sunt prieteni(colegi de munca, amici sau mai putin) dar parca nu la acelasi nivel.

Uneori ma lovesc de gandul ca am pierdut o prietenie din cauza ca nu am stiut sa gestionez situatia. Ma simt vinovat ca am ajutat prea mult si ca a facut ceva deoarece am fost prea insistent. Problema ca m-am obisnuit cu gandul ca nu mai discutam mult, chiar daca am putea linistiti, am lasat spatiu cat ii trebuie dar parca atunci cand te obisnuiesti mai apare un lucru care te face intr-un fel sa-i scrii, sa anunti ceva.

Asa s-a intamplat si acum. M-am hotarat sa nu mai sun, scriu si sa nu deranjez deloc pana nu se da un semn dar un plic a schimbat totul. As putea linistit sa ignor totul si sa las sa treaca deoarece nimeni nu stie de acest lucru dar nu e asa. A muncit, s-a chinuit si are dreptul atat ca-mi este prieten (eu inca il consider) cat oricare om sa stie despre aceste lucruri chiar daca nu mai are nici o legatura cu aceasta tara.

Am hotarat sa-i trimit informatii despre ce era dar sa nu fac alti pasi deoarece e decizia lui daca doreste sa faca ceva in privinta acestui lucru. Chiar daca mi-ar fi usor poate sa rezolv problema dar e nevoie de datele lui.

Aici se pune problema pana unde ajuti, pana unde intervii sau astepti pana ce ti se cere ajutorul in cazul acesta. Pana acum ajutam si ma ofeream, dar acum prefer sa astept chiar daca imi este foarte greu.

Este o prietenie neconditionata? Nu stiu dar asa ar trebui. Ar trebui oricat de mult te-ai indeparta macar la un moment dat sa lasi pe cei apropiati sa stie ceva despre tine. Sunt sigur ca am gresit si eu deoarece a cerut ajutorul, dandu-i diferite sugestii sa vad ca si le pune in practica si sa nu astepte sa se rezolve de la sine.

E usor sa faci prietenii se zice dar e mai greu sa o mentii pe lunga durata(undeva la 12 ani). Incet incet ma voi obisnui si sper ca atunci cand va avea nevoie sa vorbeasca cu cineva va stii unde sa vina.

confuzie sau frica?

De cateva zile m-a cuprins o stare de confuzie sau frica. Nu stiu care sincer dintre ele e adevarata? Posibil nici una dintre ele sa nu fie adevarata, ci doar sa fie o alertare a nemultumirii mele.

M-am gandit ca poate fi atmosfera de la munca si schimbarile care se vor face in urmatoarea perioada, In acelasi timp am aceasta stare inainte sa aflu de acest lucru...plus am al doilea loc de munca cu care pot sa-l inlocuiesc daca ar fi vreo problema.

Poate fi deciziile care ar trebui sa le iau in urmatoarea perioada si care le tot aman. Acest lucru nu se intampla datorita nehotararii mele sau a nu ma putea vedea in viitor in momentul acesta.

Un lucru ce-l stiu este ca nu sunt inca multumit 100% de ceea ce vreau sa fac. As vrea sa mai studiez ceva dar mai mult sa fac cursuri decat o facultate. Problema e ca nu stiu de ce anume sa ma apuc... multe optiuni si o nehotarare mare.

In acelasi timp nu ma mai gandesc doar la mine ci ma gandesc la noi deoarece exista noi. Vreau sa vad ca macar jumatatea cealalta sa fie sa fie multumita si atunci pas cu pas pot deveni si eu... sper.

Cred ca in momentul acesta imi lipseste acea pauza si acele persoane care din experienta lor imi dau idei, imi dau speranta si motivatie. Mi-e greu sa le cer la oameni care sunt departe si au obligatiile lor sa fie atenti cu mine si sa ma ajute. Fiecare au lucrurile si prioritatile lor si atunci nu e moral sa le ceri sa le lase pe ale lor...mai ales daca si esti la distanta mare.

Cred ca toate acestea produc si confuzie si apoi frica pentru un nou inceput de la 0 sau schimbari majore in viata profesionala si persoanala.

Trebuie sa caut sa vad unde e problema mai exact, sa gasesc solutiile in care schimbarile sa nu se simta direct si repede ci in timp. Sa iau pauze mai mult si sa am grija de lucrurile din jurul meu.

O zi superba si cu inimi linistite!

Romania

M-am intors in tara dupa cateva luni bune de trait in strainatate. Chiar daca nu am avut mult timp sa stau sa ma bucur de natura, m-am bucurat de fiecare clipa ce am petrecut-o acasa la mine in oras. Mi-as dori sa pot merge in fiecare weekend deoarece avem o tara minunata.
Daca am lasa deoparte toate greutatile ne dam seama ca nu prea gasim in alte tari atatea lucrurile ce le gasim la noi relief, anotimp si oameni.

Ne negam tara multi care am plecat si asta nu ne face cinste deoarece pana ce am plecat am trait acolo asa cum a fost greu, frumos si langa familiile noastre. Acum traim departe dar lipsesc familiile, libertarea ce o aveai in Romania dar acum ai bani. Acesta e singurul motiv pentru care multi pleaca si se pierd in tarile unde lucreaza, uitam sa traiasca.

Mi-e dor de Romania si inca sper ca la un moment dat sa ajung sa traiesc in Romania si sa fac ceva pentru tara. Stiu ca foarte multi oamenii care o conduc nu fac nimic pentru noi ci noi intretinem aceasta tara indiferent unde stam...

Cel mai rau ca oamenii pleaca iar unii nici nu se gandesc sa se intoarca iar tara se va duce in jos si vor veni alti oameni, nedoriti poate, sa populeze aceasta tara, sa se bucure de ea si sa-si puna amprenta peste tot. Apoi ne uitam mirati ca nu ne mai regasim.

Romania inca are libertate, inca are bunatate si inca are oameni care gandesc. Multi prefera sa nu o spuna dar afara oamenii sunt ca niste roboti, sunt condusi cu acesti bani care li se dau mai multi si isi pierd identitatea.

Romania inca are natura multa si relief de toate felururile. Incep se va pierde acest lucru iar calitatea se va pierde. Atunci o sa zicem; de ce sa ne intoarcem? Dar atunci in acelasi timp ar trebui sa ne dam doua palme si sa zicem: de ce am lasat aceasta tara balta?

Romania are inca oameni ospitalieri. Din fericire avem inca oameni ospitalieri, cu suflet mare si inca neatinsi atat de mult de mizeria care ni se promoveaza. In strainatate la prima vedere ti se pare foarte amabili si cu bun simt. Da asa pare dar cam atat. Daca traiesti mai mult timp acolo si nu au de castigat dupa tine nici nu te vor baga in seama pe langa ca nu dau doi bani pe tine.

Mi-e dor sa lupt pentru ceva in tara mea. Momentan sper sa ajung sa pot face ceva pentru tara de departe sau mai tarziu sa vin sa lupt pentru oamenii buni din tara. Mi-e dor sa nu dorm noptile si sa ma gandesc cum pot creste pe cineva, sa ma bucur ca cineva s-a bucurat intr-o zi pentru o mica atentie si nu ca sunt obligati sa zambeasca.

Cand nu facem lucrurile din pasiune

Cand nu facem lucrurile din pasiune esenta dispare. Ajungem sa nu mai dorim acelasi lucru dar sa negam cu toata puterea deoarece lumea sa nu isi schimbe parerea despre noi. De fapt ne mintim pe noi, ne ajutam sa ne distrugem esenta si motivatia cu timpul. Ajungem sa schimbam mentalitatea oamenilor despre acel lucru, domeniu, persoana.

M-am lovit de asta eu personal dupa un timp cand am inceput pe cont propriu o intreprindere inviduala. Am avut motivatia sa am cati mai multi clienti, sa incerc sa rezolv cat mai multe probleme la calculator dar cu timp din cauza experientelor cu oamenii (de plata, atitudine etc) am inceput sa fac acelasi lucru dar sa nu mai fac din pasiune ci pentru a-mi castiga un ban.

Acest lucru cand un client (care-mi este si prieten acum) mi-a spus "Stii? tu nu mai faci din aceeasi pasiune aceste lucruri. Inainte se vedea pe tine bucuria ca vrei sa rezolvi orice problema. Acum ai devenit mult mai comod ci iti place sa alegi clientii si probleme de calculator." I-am explicat despre ce este vorba si m-a inteles doar ca a zis ca daca la un moment s-ar putea sa pierd esenta pentru ce am inceput pe cont propriu.

Acest lucru m-a pus pe ganduri si am decis sa-mi diversific ceea ce fac. Acest lucru m-a ajutat sa gandesc mai multe motivatie si sa creasca pasiunea. Nu am ramas doar in domeniul IT ci m-am indreptat spre social, educational si sportiv.  Am ajuns sa le pot face toate cu aceeasi bani sau uneori mai putin. Dar eram motivat sa ma trezesc in fiecare zi si sa dau totul.

E bine ca in momentul cand pierdem pasiunea pentru ceva sa cautam altceva sa ne lege de acel lucru. Daca nu gasim incet incet ar trebui sa recunoastem ca am pierdut pasiunea, sa continuam acelasi lucru dar sa cautam adevarata pasiune si sa excelam acolo.

Banul de multe ori ne face sa uitam de pasiune si el sa devina o pasiune. Acest lucru ma ingrozeste foarte mult mai ales ca sunt intr-o tara care se castiga usor dar in care oamenii nu traiesc pentru ceva anume, pentru viitor. E usor sa uiti esenta si sa vrei doar material si eu asta nu-mi doresc.

Trebuie sa ne facem obiective din care sa hranim pasiunea de a lucra... oricare ar fi acela.

iubesc ploaia!

Nu pot sa explic neaparat dar iubesc ploaia si vremea racoroasa. Nu stiu daca e ceva din corp sau pur si simplu modul meu de a fi se completeaza perfect cu acest gen de vreme.

Stiu majoritatea oamenilor le place caldura, le place sa vada soarele, iar cand e vreme buna dau tot ce au mai bun din ei. Eu sunt exact ca ei cand temperatura nu depaseste 23-25 de grade. Aici implica si ideea de innorat dar si ploaia.

De multe ori cand ploua in vine sa ies atunci afara, sa alerg prin ploaie sau sa ma plimb. Cand eram student imi placea sa plec la cumparaturi atunci cand incepea sa plece. Imi luam slapii, pantaloni scurti si tricou. Atat imi ajungea deorece imi placea sa calc prin apa, sa simt picaturile de ploaie cand cad si ma atingeau. Era o placere sa calc prin apa si de fiecare data cand aveam posibilitatea eram acolo... in ploaie. Au fost momente cand am facut un "dusuri" cand ploua. Ieseam afara si era foarte usor daca ploua mai tare. Mi-a placut senzatia si o sa mai fac in viitor.

Ploaia imi da energie, imi dai pofta de viata si ma agita in mod pozitiv. La lucru daca nu am activitate dau din picioare, citesc, ma plimb si ma uit pe ferestrea. As putea sta si cateva ore sa ma uit pe fereastra cand ploua. In acelasi timp daca am fereastra deschisa pot dormi excelent.

Cand ploua si merg cu bicicleta intotdeauna incetinesc sa simt mai mult picaturile de apa pe fata. Ma simt ca si cum sunt liber iar daca sunt si dupa munca... e o adevarata relaxare. E ca cireasa de pe tort.

Apoi iubesc ploaia deoarece imediat dupa ce se opreste aerul e curat. Uneori doar pentru 10-15 minute dar atunci il simti tare si uneori chiar deranjant. La fel imi place vara cand vad cum ies aburi din strazile fierbinti ca si cum se trezesc din somn din cauza caldurii precedente.

  Sunt si lucruri care nu le agreez cand e timp de ploaie. Sa trebuiasca sa fac munca de teren. Daca e pe termen lung e placut deoarece iti da senzatia de rece. Apoi dupa un timp trebuie sa te opresti deoarece te uzi iar daca lucrezi cu oamenii e destul de deranjant sa fi asa.
Un alt mod cand e neplacut e atunci cand esti cu prieteni si doresti sa faci ceva anume. De cele mai multe ori e greu sa te mobilizezi deoarece nu mai poti iesi afara cum vrei, unde vrei si cand vrei.

Cu toate acestea tot iubesc cand ploua.

motivatie interioara sau exterioara?

De cand am plecat din tara am inceput sa ma gandesc ce anume ma motiveaza. De unde vine aceasta motivatie deoarece nu mai am aceleasi activitati, aceiasi oameni care ma inconjoara si aceeasi obiective.

Foarte mult timp motivatia mea a venit din exterior deoarece am facut lucruri in care nu ieseam in castig foarte mult dar eram motivat de ceea ce vedeam, simteam si intotdeauna gaseam un motiv sa incerc un alt lucru.

Acum motivatiile sunt majoritatea interioare. Imi plac si acestea deoarece inca mai am resurse care le-am strans in ultimii ani. Doar ca acestea se strang incet si se duc repede. In general imi place sa fiu motivat din interior ca acum... dar sa strand din exterior.. si sa provoace o explozie in interior cu dorinta sa misc lucruri, sa mut munti si sa vreau sa nu stau. De foarte multe ori am fost acuzat ca nu stiu sa ma bucur de momentele libere, nu stiu sa imi iau vacanta sau altele. Dar cum poti sta cand vezi ca tot ce faci are rezultate? Iar rezultatele nu trebuie sa fie marete ci de ajuns sa vezi ca ai influentat ceva, ca ai invatat ceva, ca ai facut pasi spre ceva nou.

De aici si intrebarea ce este mai buna cea interioara sau cea exterioara? Eu stiu ce este buna pentru mine dar stiu ca atunci cand se va termina va fi greu sa mai gasesc. Voi cadea atat de repede si de dureros incat o sa dureze sa ma ridic inapoi. Am fost deja acolo de 2 sau 3 ori si ultima data a fost dureros.

Motivatia exterioara ne ajuta sa ne vedem pe noi in mijlocul celorlalti. Poate fi persoana iubita, prieteni, familie sau doar colegii de munca. Ei ne pot proiecta ca si persoana importante si apoi putem da randament foarte bun in tot ce facem. Mai mult putem sa avem momente in care sa nu putem sta locului si sa dorim sa hranim acest sentiment ca sa nu-l pierdem.


Motivatia interioara e atunci cand interiorul nostru e stabil, e multumit cu ceea ce face si isi doreste sa impartaseasca acest lucru cu cineva. De cele mai multe ori sunt prietenii/partenerul iar lucrurile pot ajunge departe. Aceasta motivatie poate fi si gandul ca stii ca faci un bine, ca stii ca o data a ajutat pe cineva sau sa vezi rezultatele persoanele in viitor. Doar ca aceasta poate fi periculoasa mai ales pentru o persoana introverta deoarece poate face rau. Daca se simte inconfortabil s-ar putea sa planifice totul pana la cele mai mici detalii iar cand stie ca va durea sa loveasca cu toata puterea. E tot o motivatie interna doar ca atunci poate distruge, provoca conflicte care nu se doresc sau chiar pierderi de prieteni.


In acelasi timp, noi oamenii suntem diferiti, iar motivatia nu vine doar dintr-o parte. E bine sa stim care sa o alegem si in ce moment ca sa nu ranim in jurul nostru mai mult decat se cuvine.

De ce ne e dor?

         De multe ori m-am gandit la aceasta tema, chiar am povestit o data despre acest acest lucru dar nu-mi aduc aminte sa fi si scris. Daca am facut-o nu strica si a doua oara sa-mi pun aceleasi ganduri pe "hartie".
 
         M-am gandit de multe ori de ce mi-e dor de o persoana, de ce mi-e dor de diferite momente si de ce se intampla acest lucru. Am inceput sa studiez (e mult spus) aceasta situatie si am ajuns la o concluzie care o stiam deja ca in momentul respectiv iti lipseste, nu mai exista sau nu te regasesti.
     
         Dar nici cu acest raspuns nu m-am multumit asa ca am mers mai departe si am luat o persoana, un loc si un moment anume. A durat ceva pana sa-mi dau seama ca toate au acelasi lucru chiar daca sunt diferite. Adevarul este ca ne este dor de ceea ce am simtit atunci, de ceea ce ne facea sa ne simtim sau de modul cum mergeau lucrurile fara alte ganduri doar relaxare.
       
          Asa mi-am dat seama ca defapt nu imi este dor de o persoana anume chiar daca e urat spus, ci imi este dor de ce a insemnat acea persoana pentru mine. Mi-e dor de atitudinea acelei persoane, mi-e dor de comportamentul si modul lui de a fi. Uneori e adevarat mi-e dor sa vad acea persoana dar sincer mai mult decat fizic.

        Am fost acum cateva luni intr-un loc special pentru mine in orasul natal. Era un loc unde ma duceam cam o data pe luna cand eram mai mic si imi placea sa stau sa privesc peisajul. Acum cand m-am intors dupa atata timp locul era schimbat. Nu mai era intretinut si mi se parea pustiu. Dar totusi ma simteam bine deoarece imi aminteam de momentele in care eram acolo cu prietenii sau singur. In momentele acelea care nu mai conta cat este ceasul deoarece nu prea mai vream sa plec. Imi era dor de atmosfera care era creata si imi aducea aminte de copilarie/adolescenta.

        Tot la fel m-am gandit la un moment de care imi era dor. A fost greu sa ma gandesc doar la unul deoarece am avut foarte multe momente frumoase. Am luat momentul in sine si acum nu mai parea cine stie ce. Am stat impreuna cu niste prieteni si am facut tot felul de nebunii care ne-au trecut prin cap. Chiar as putea sa spun ca era copilaros si ne facea sa parem niste pusti chiar daca eram putin mai maricei. Cu toate acestea atmosfera creata in ziua respectiva ma faceam sa-mi doresc sa retraiesc acele momente. Nu-mi era dor de oamenii de acolo atat de mult cat imi era dor sa vad zambetele, sa aud rasetele, sa vad reactiile celorlalti la nebuniile noastre si sa vad cum altii se amuzau de noi. Iar noua, mie nici nu-mi pasa, chiar ma simteam implinit cu ceea ce se intampla.

       Asa am ajuns la concluzia ca trebuie sa-mi fiu mai atent la oameni, la situatii, la momente sau absolut la tot ce se intampla in jurul meu. S-ar putea mai tarziu sa-mi fie dor de ele si sa nu pot sa mai tin minte multe detalii.
Iar atunci incep sa regret de ce am pierdut timpul cu lucruri care nu au meritat atat de mult!